luni, 29 aprilie, 2024

Protopopul Chirvasa a recunoscut: „M-am intalnit cu episcopul!” Aproape 50 de preoti s-au unit impotriva protopopului care le impune biruri

Distribuie:

Publicat:

Preotii din parohiile arondate protopopiatului din Vaslui, au fost chemati la sedinta de protopopul Adrian Chirvasa, sluga credincioasa a fostului episcop porno. Pe langa subiectele obisnuite de pe ordinea de zi, subiecte referitoare la birurile impovaratoare puse pe umerii preotilor si ai enoriasilor, Chirvasa a avut de transmis si cateva mesaje. Unul dintre ele a facut referire la acuzatiile aparute in spatiul public.

Conform acestor acuzatii, Adrian Chirvasa nu se dezice de Corneliu Barladeanu si demonstreaza in continuare ca este un sustinator al fostului episcop. De la izbucnirea scandalului sexual in cadrul Episcopiei Husi, dar si dupa ce episcopul s-a retras, Chirvasa a tinut permanent legatura cu acesta. Ba mai mult, s-a intalnit cu cel de care Biserica Ortodoxa Romana s-a dezis. Si Chirvasa recunoaste acest lucru. Astfel, in cadrul sedintei de luni de la Protoieria Vaslui, protopoul Chirvasa a afirmat: „Se vorbeste ca eu ma intalnesc cu episcopul in continuare. M-am intalnit cu el o singura data. Am fost sa ne luam ramas bun. Au fost si consilierii episcopului”, a spus mai marele preotilor vasluieni. Acestia nu vad cu ochi buni stransa legatura dintre actualul protopop si fostul episcop, cel care s-a dovedit de-a lungul anilor un protector al lui Chirvasa. Si ca sa demonstreze pentru a mia oara ca este alaturi de iubitul sau protector, Chirvasa tine la loc de cinste, pe peretele din sala de sedinte de la Protoierie, tabloul lui Corneliu Barladeanu.

Preotii prezenti ieri la sedinta au vociferat cu privire la acest lucru, dar Chirvasa nu i-a bagat in seama. De cand a izbucnit scandalul sexual in sanul Episcopiei Husilor, fostul episcop fiind filmat in ipostaze porno alaturi de preotul din Deleni, Ionut Ursac, anumiti preoti din judetul Vaslui au facut un fel se scut uman in jurul fostului Preafericit. Protopopul de Vaslui Adrian Chirvasa este unul dintre ei. Potrivit unor surse apropiate de Corneliu Onila, fostul episcop, mai multe intalniri ar fi avut loc in ultima perioada intre protopopul Chirvasa si iubitul sau sef. Mai mult, Chirvasa le-ar fi cerut pe un ton destul de dur preotilor din Vaslui sa nu se dezica de episcopul porno. Tot in cadrul sedintei de ieri, protopopul a tinut sa ii convinga pe preoti ca el nu vinde locurile de veci din cimitir asa cum l-au acuzat in repetate randuri mai multi enoriasi. „Sa nu credeti ce se spune! Nu vand locurile de veci cu 5.000 de lei, asa sunt acuzat”, a mai spus Chirvasa. Acesta a uitat sa specifice ce sume percepe pentru un loc de veci daca nu 5.000 de lei.

Cimitirul din zona Textila, deschis acum vreo 20 de ani, este pastorit din umbra de protopopul Chirvasa. El are in grija toate inmormantarile din oras si a invatat repede cum sa isi bata joc de familiile care nu au locuri de veci. Astfel daca cineva merge în cimitirul Eternitatea, de aici este indrumat la cimitirul Textila. Nu pe gratis! Se percepe in schimb o taxa de 5.000 de lei, bani care nu se stie unde ajung. La Protoierie? La Episcopie? Nici Chirvasa nu stie sau nu vrea sa spuna. Asa a ajuns cimitirul din cartier o vaca buna de muls pentru protopopul Chirvasa. Satui de birurile impuse de actualul protopop si de lacomia acestuia, aproximativ 50 de preoti din Vaslui, dar si din comunele din zona, au decis sa-i scrie o petitie Mitropolitului Teofan. Ramane de vazut ce masuri va lua acesta si daca numirea unui nou episcop la Husi va aduce si numirea unui nou protopop. Intre timp enoriasii incep sa vorbeasca despre taxele impuse de Adrian Chirvasa.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img