S-au auzit focuri de arma pe o strada din Husi: perchezitii la o locuinta si doua autoturisme – FOTO

0
124

UPDATE: Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Huși au reţinut doi bărbați, din municipiul Huși și comuna Stănilești, județul Vaslui bănuiți de comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, distrugere și  amenințare.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Huși au probat activitatea infracțională a doi bărbați, ambii în vârstă de 34 de ani, din municipiul Huși și comuna Stănilești, județul Vaslui bănuiți de comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, distrugere și amenințare.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hușeni au stabilit că, în data de 05 august a.c., ora 4.30, bărbatul în vârstă de 34 de ani, din municipiul Huși, în timp ce conducea un autoturism, înmatriculat în străinătate, a șicanat în trafic un alt autoturism care se deplasa regulamentar, condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani. Ulterior, bărbatul în vârstă de 34 de ani a ieșit pe geam având în mână un pistol, care a fost găsit cu ocazia percheziției autoturismului în cauză și care s-a dovedit a fi un pistol neletal, confecționat din metal și plastic.

  În șicanarea din trafic, autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost acroșat de un alt autoturism condus de bărbatul în vârstă de 34 de ani, din comuna Stănilești, județul Vaslui.

De asemenea, la aceeași data, 5 august 2021, bărbatul în vârstă de 34 de ani, din municipiul Huși, a distrus oglinzile unui autoturism, înmatriculat în județul Vaslui, care se afla într-o stație de alimentare cu carburanți și a amenințaț, cu același pistol, pe proprietarul acesteia, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Lunca Banului, județul Vaslui.

În data de 5 august a.c., ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii hușeni au luat față de cei doi bărbați măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, ulteriori aceștia urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, cu propunerea de emitere a unei măsuri preventive.

Totodată, față de bărbatul din comuna Stănilești a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea normelor la regimul rutier cu amendă în cuatum de 1160 lei, iar față de bărbatul din municipiul Huși a fost luată măsura sancționării contravenționale pentru încălcarea normelor la regimul rutier și măsura complementară de suspendare a permisului de conducere pe o perioadă de 30 de zile.  

Pistolul în cazuă a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale.      

Stirea initiala : In urma cu doua nopti a fost spectacol pe strazile Husului. Asta dupa ce doua persoane au hotarat ca este momentul pentru o seara de eveniment special . Un cunoscut husean, dupa o altercatie verbala avuta in statia Petrom, a fost depasit in trafic de un sofer moldovean . Acesta l-a depasit la randul sau, franandu-i in fata basarabeanului, iar la un moment dat, conform celor din Republica Moldova s-au auzit sunete de impuscaturi, dar nu au vazut arma in sine . 

Dupa apelul la numarul unic de urgenta 112, mai multe echipaje de politie au sosit in zona Statiei Lukoil acolo unde moldovenii s-au adapostit panicati . 

Cercetarile si audierile au fost desfasurate toata noaptea , iar in dimineata zilei de joi politistii au ridicat de acasa un husean, suspect ca ar fi folosit arma . Paradoxal perchezitiile la domiciliu si la autoturismele acestuia au fost efectuate 10 ore mai tarziu, in jurul orei 14:20. Asa cum toti se asteptau , nu a fost descoperit absolut nimic . In locuinta acestuia era sters chiar si praful de pe mobila .  In schimb, a fost descoperita o arma neletala in unul din autoturisme . 

Cele doua persoane au fost reținute pentru 24 de ore pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, uz de arma fără drept, tulburarea ordinii și liniștii publice si distrugere.

In cursul zilei de astazi acestia vor fi prezentati pentru arestarea preventiva dar conform surselor noastre, vor fi eliberati .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.