joi, 16 mai, 2024

Drama prin care a trecut Giulia Nahmany. Cu ce probleme s-a confruntat în copilărie

Distribuie:

Publicat:

Giulia Nahmany este una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară. Puțini sunt cei care știu că aceasta a suferit de depresie din cauza dramei care i-a afectat viața. Vedeta a mărturisit în exclusivitate pentru Antena Stars care au fost cele mai grele momente din viața ei, dar și despre familia frumoasă pe care o are.

Giulia Nahmany este o actriță foarte îndrăgită, dar care din păcate a fost nevoită să treacă prin momente grele. Vedeta a suferit enorm de mult în momentul în care părinții ei au luat-o pe drumuri separate, iar acest lucru o afectează chiar și în ziua de azi. Aceasta a vorbit în exclusivitate pentru Antena Stars despre acele momente care i-au marcat viața.

Giulia Nahmany, momente grele în copilărie

Giulia Nahmany a trecut prin clipe grele atunci când părinții ei s-au despărțit. Acum, că cei doi nu mai sunt în viață, ea se consideră orfană. Aceasta a mărturisit că indiferent de vârsta la care părinții unui copil se despart este extrem de greu să treci prin acele momente.

‘’Pentru orice copil atunci când părinții lui se despart este foarte dificil. Orice copil își dorește ca părinții lui să fie împreună și acum că nu mai sunt deloc și am rămas practic orfană, este o durere cu care trebuie să trăiesc pentru tot restul vieții mele. Cu toții avem un copil în sufletul nostru’’, a spus vedeta la Antena Stars.

De asemenea, actrița a vorbit și despre familia frumoasă pe care o are acum. Ea și cu soțul ei au împreună două fete minunate și spune că este recunoscătoare pentru că și-a ales un așa soț și tată bun. Cei patru urmează să plece în vacanță în Grecia, iar Giulia a spus că nu există vacanță fără fetele ei.

‘’Fetele mele sunt o combinație între noi doi. Soțul meu este implicat 100%, este un tată extraordinar și sunt atât de recunoscătoare că l-am ales ca și soț și ca și tată. Noi în fiecare an plecăm în Grecia, este așa un loc al nostru unde ne place să mergem și încercăm acum să mergem. Nu există la noi vacanță fără copii. Noi suntem genul de părinți care ori plecăm împreună cu copiii, ori nu plecăm deloc. Dacă aș pleca doar cu soțul meu, nu aș avea acea liniște sufletească știind că fetele mele sunt singure acasă’’, a mai spus aceasta.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img