In septembrie 1593 a început domnia în Ţara Românească a lui Mihai Viteazul (1593-1601), cel care, în 1600, a realizat pentru prima dată unirea celor trei ţări române.
Mihai Viteazul (născut la 1557 sau 1558), fiul lui Pătraşcu cel Bun (domn al Ţării Româneşti între 1554-1557), a urcat toate treptele dregătoriilor, de la ban de Mehedinţi, mare stolnic, mare postelnic, până la mare ban al Craiovei (1593). În septembrie 1593 a devenit domn al Ţării Româneşti (1593-1601), cu sprijinul unor puternice familii boiereşti precum Buzeştii şi Cantacuzinii, precum şi al principelui Transilvaniei Sigismund Bathory.
“Mihai Viteazul a ocupat tronul Ţării Româneşti în toamna anului 1593, într-un moment în care conjunctura internaţională părea favorabilă ridicării Ţărilor Române de pe panta prăbuşirii economice şi a pierderii fiinţei lor statale”, se arată în ampla lucrare “Istoria românilor”, apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001). O parte a statelor europene se grupaseră, din iniţiativa papei Clement al VIII-lea, în “Liga Sfântă”.
La sfârşitul secolului al XVI-lea, Ţările Române cunoşteau pe plan intern cea mai puternică creştere de până atunci a dependenţei lor faţă de Poarta otomană, autonomia internă fiind grav ştirbită, în timp ce pe plan extern se afirma politica expansionistă a celor trei mari puteri vecine – Imperiul Otoman, Imperiul habsburgic şi Polo
În plan intern, Mihai Viteazul a acţionat pentru întărirea autorităţii domneşti. S-a remarcat rapid ca un luptător pentru independenţă, dar şi pentru apărarea cauzei creştinătăţii, luând singur iniţiativa alăturării la ”Liga Sfântă”. Politica sa antiotomană s-a concretizat în sistemul de alianţe politico-militare ale ţărilor române din 1594.
Războiul antiotoman a început la 13 noiembrie 1594, prin atacarea creditorilor şi a negustorilor otomani prezenţi în Ţara Românească, după care, în perioada decembrie 1594- ianuarie 1595, luptele s-au extins spre Dunăre, la Giurgiu, Rusciuc ş.a. Mihai Viteazul şi-a organizat o armată proprie, de mercenari, alcătuită din poloni, secui, cazaci, sârbi etc., precum şi unităţi de călăraşi, ”roşii”, unităţi de ”dărăbanţi”, la care s-au adăugat voluntari de la sud de Dunăre.
Pentru a face faţă confruntărilor cu turcii, Mihai Viteazul a căutat să întărească alianţa cu principele Transilvaniei, Sigismund Bathory. O delegaţie de 12 boieri munteni a plecat la 1 mai 1595 spre Alba Iulia pentru tratative în acest scop. “La 20 mai a fost încheiat nu un simplu act de alianţă – cum voise domnul – , ci unul înjositor pentru Mihai Viteazul, care devenea din aliat un supus, un locţiitor al lui Sigismund Bathory în Ţara Românească, cu o autoritate scăzută şi faţă de marii boieri ai ţării, de al căror sfat trebuia să ţină seama în toate actele de guvernare”. (“Istoria românilor”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001)
