sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Luca Stefan Țenu, elevul hușean de clasa a VIII-a, se califică cu mândrie la etapa națională a Olimpiadei de Chimie

Distribuie:

Publicat:

Luca Stefan Țenu, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național ”Cuza Vodă” din Huși, județul Vaslui, împărtășește o bucurie nemărginită după ce a reușit să se califice la etapa națională a Olimpiadei de Chimie. Cu un punctaj remarcabil de 83%, Luca își înscrie numele în rândul celor care vor reprezenta județul în această competiție de înaltă ținută academică.

“În clasa a VII-a, eu am ales să-mi placă chimia pentru că era noua disciplină de la clasă, plină de mistere ce se vroiau dezlegate și pentru că prima intrare la clasă a doamnei profesoare de chimie, Ionela Badea, a fost cu un zâmbet care pe mine m-a încurajat să cred că doamna este dispusă să mă însoțească într-o mare aventură: tainele chimiei,” a mărturisit Luca.

După un an de studiu intens și cu rezultate care l-au motivat să se autodepășească (Premiul I la Concursul Național ”L. Edeleanu”, Premiul I la Concursul de Fizică și Chimie ZIRCON, Mențiune specială la Concursul Național de chimie ”Raluca Râpan”), Luca se bucură acum de confirmarea că pasiunea sa pentru chimie este pe deplin justificată.

“Această calificare îmi confirmă că, de data aceasta, chimia m-a ales pe mine să reprezint onorabil județul Vaslui, Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși,” a adăugat el, exprimând recunoștința față de profesorii săi, în special față de doamna Ionela Badea, și față de sprijinul necondiționat oferit de către părinți.

Luca este determinat să ducă mai departe această pasiune pentru chimie și să facă performanță în acest domeniu. Cu această calificare, el vede oportunitatea de a-și demonstra cunoștințele și abilitățile în fața celor mai buni elevi din țară și este hotărât să reprezinte cu mândrie județul și școala sa la etapa națională a Olimpiadei de Chimie.

Această reușită este rezultatul efortului susținut și al angajamentului său față de învățare și dezvoltare personală. Luca este o inspirație pentru colegii săi și pentru toți cei pasionați de știință, demonstrând că dedicarea și determinarea pot conduce către realizări remarcabile. Toți cei care îl cunosc sunt mândri de această realizare și îi urează succes în etapele următoare ale competiției.

” Sunt mândru de mine pentru că am reușit să mă calific la etapa națională a olimpiadei de chimie. Mi-am dorit foarte mult acest lucru, am simțit că pot să confirm că plăcerea pentru chimie poate fi ridicată la nivel de performanță și m-am pregătit intens pentru aceasta. Emoțiile m-au însoțit mereu. Erau și sunt încă multe și la fel de intense ca și pasiunea mea pentru chimie. Acum, după obținerea acestui rezultat la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Chimie (83pct.), mă consider mai puternic, căci am reușit să stăpânesc eu emoțiile și nu invers.

Cât de dificile mi s-au părut subiectele? Mă așteptam la un astfel de grad de dificultate crescut, căci subiectele sunt elaborate pentru măsurarea excelenței în chimie, iar pregătirea mea a fost atent coordonată în această direcție de doamna mea profesoară Ionela Badea, căreia îi mulțumesc mult de tot. Ne-am acordat unul altuia încredere și am făcut echipă bună la toate problemele provocatoare din subiectele date în anii din urmă la olimpiada de chimie. Emoții mari aveam la subiectul IV, deoarece acesta este cotat ca fiind cel mai dificil și cu un enunț destul de lung, așa încât pentru abordarea lui aveam nevoie nu numai de buna stăpânire a cunoștințelor de chimie, nu numai de siguranță pe strategiile matematice, cât și de multă imaginație și abordare critică. Nu l-am rezolvat perfect, dar tocmai în asta constă frumusețea chimiei, că întotdeauna îmi mai lasă ceva de căutat, de aflat, de cucerit.

În clasa a VII-a, eu am ales să-mi placă chimia pentru că era noua disciplină de la clasă, plină de mistere ce se vroiau dezlegate și pentru că prima intrare la clasă a doamnei profesoare de chimie, Ionela Badea, a fost cu un zâmbet care pe mine m-a încurajat să cred că doamna este dispusă să mă însoțească într-o mare aventură: tainele chimiei. După un an de studiu intens și cu rezultate care m-au motivat să mă tot autodepășesc (Premiul I la Concursul Național ”L. Edeleanu”, Premiul I la Concursul de Fizică și Chimie ZIRCON, Mențiune specială la Concursul Național de chimie ”Raluca Râpan”), acum, această calificare îmi confirmă că, de data aceasta, chimia m-a ales pe mine să reprezint onorabil județul Vaslui, Colegiul Național ”Cuza Vodă” Huși, pe profesoara mea de la clasă și de la Centrul de Excelență Vaslui, doamna Ionela Badea, pe părinții mei care m-au susținut mereu cu dragoste și, de ce nu, să mă prezint pe mine însumi, cel care simte că are chimie cu chimia și că vrea să facă performanță în acest domeniu. ” declara elevul Tenu pentru bzv.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img