duminică, 5 mai, 2024

Nenea, pot să iau eu banana? Vreau să o dau unui prieten. Mi-a zis că nu a mâncat niciodată… Eu am mâncat aici, la dumneavoastră

Distribuie:

Publicat:

”În anu-acesta, de Crăciun, vom sta cu Dumnezeu la masă…”, spune unul dintre cele mai frumoase colinde.

Mulți au auzit această poveste, iar inimile multora au fost atinse de ea. Se pare că un grup de jandarmi români nu s-au limitat doar la a asculta colinde sau a simți căldura spiritului sărbătorilor; ei au făcut ceva cu adevărat remarcabil. Acești jandarmi din Caraș Severin, conform Ministerului Afacerilor Interne, au orchestrat cu adevărat cea mai frumoasă masă de Crăciun în ziua de sărbătoare.

Chiar dacă erau în ziua lor liberă, au decis să își aducă familiile și să meargă la muncă împreună. Nu au venit cu mâinile goale, ci au adus cu ei din bucatele pregătite acasă pentru a crea o masă de prânz specială. S-au așezat la masă alături de oameni nevoiași și copii din familii defavorizate. Gestul lor, cel puțin în ochii noștri, reprezintă cea mai frumoasă ofrandă sufletească de Crăciun.

Cu toate acestea, emoția a atins cote maxime în momentul dialogului extraordinar dintre un copil și un jandarm, la finalul acelei mese memorabile.

Întreaga poveste, așa cum a fost relatată de MAI, în cele ce urmează:

„Cea mai frumoasă masă de Crăciun a fost, astăzi, la Caraș Severin!

Deși erau liberi, jandarmii din Caraș Severin au mers astăzi la muncă!

Și-au luat și familiile cu ei și au început să pregătească masa de prânz.

Fiecare a venit cu ce a putut și s-au organizat rapid. 

Până la ora 12.00 totul era aranjat.

Invitații puteau să sosească. 

Și au venit… oameni nevoiași, copii din familii defavorizate. 

Pe chipul lor se puteau citi tristețea și greutățile prin care trec.

Au intrat încet în sala de mese și au fost invitați să ia loc.

În sală era o liniște totală, apoi cineva a luat cuvântul:

– Noi, jandarmii, știm că nu treceți printr-o perioadă bună, dar suntem aici ca să întindem o mână de ajutor. Vă mulțumim că ați venit și suntem onorați că stăm la Sfânta masă de Crăciun cu dumneavoastră!

Atmosfera s-a destins. După câteva minute, o parte dintre invitați au început să zâmbească. 

Aceasta a fost cea mai mare bucurie a jandarmilor din Caras Severin: să poată vedea chipuri fericite ale oamenilor nevoiași.

La final, când să plece, un copil care ținea o banană în mână s-a apropiat de un jandarm.

– Nenea, pot să iau eu banana?

– Poți să le iei pe toate.

– Nu, doar aceasta. Vreau să o dau unui prieten. Mi-a zis că nu a mâncat niciodată banane. Eu am mâncat aici, la dumneavoastră.

– Te asigur că va mânca și el. Mâine o să venim pe la voi.

Cea mai frumoasă masă de Crăciun a fost, astăzi, la Caraș Severin.”, au scris reprezentanții MAI, pe pagina de facebook.

Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni. În ziua de Crăciun 2023, cu siguranță a lucrat prin sufletele și mâinile jandarmilor din Caraș Severin.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img