joi, 9 mai, 2024

Operațiune de Siguranță Rutieră: Amplificarea Măsurilor împotriva Conducătorilor Sub Influența Substanțelor Psihoactive în Județul Vaslui – FOTO

Distribuie:

Publicat:

În perioada 9-10 martie 2024, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică, au desfășurat, pe raza județului Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, combaterea conducerii autovehiculelor sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive dar și pentru combaterea principalelor cauze de producere a evenimentelor rutiere.

 

În cadrul activităților derulate la cele 45 de filtre instituite, la care au participat peste 65 de polițiști, au fost verificate peste 300 de vehicule, fiind legitimate peste 270 de persoane și testați alcoolscopic 182 de conducători de vehicule, pentru 10 fiind derulate testări pentru stabilirea indiciilor cu privire la posibila prezența a substanțelor psihoactive în organism.

 

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și legislației conexe, în valoare de peste 200.000 de lei.

Totodată, a fost constatată săvârșirea a 4 infracțiuni (din care 1 la regimul rutier) și au fost reținute 62 de permise de conducere (pentru depășirea limitei legale de viteză – 32 și pentru conducerea sub influența alcoolului – 7) și 6 certificate de înmatriculare.

 

Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

 

Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.

 

Rulați cu o viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, în special când se circulă în coloană! De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule.

Purtați centura de siguranță! Utilizați sistemele de retenție omologate pentru ocupanții din autovehicule!

Nu utilizați telefonul mobil sau alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, în timp ce conduceți autovehicule pe drumul public!

Nu bruscați comenzile autoturismului și efectuați fiecare manevră doar după o temeinică asigurare!

Acordați prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate!

Nu îngreunați traficul și nu obstrucționați vizibilitatea prin opriri sau staționări neregulamentare!

Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Acestea vă vor scădea capacitatea de reacţie, concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Totodată, polițiștii le recomandă pietonilor să își ia toate măsurile de precauţie, pentru a fi siguri că sunt observaţi în trafic de către şoferi și să fie întodeauna responsabili atunci când traversează strada.

De asemenea, bicicliștii sunt sfătuiți de polițiști să se asigure temeinic înainte de efectuarea vreunei manevre, să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă să aibă bicicleta echipată corespunzător.

 

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:

Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!

Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

 

Reamintim cetățenilor că,

Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.

Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: ”(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336”.

Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.

 

CONDUCEȚI CU GRIJĂ !

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img