sâmbătă, 3 mai, 2025

Accident rutier în zona Dedeman din municipiul Vaslui: o autobetonieră s-a răsturnat de pe un pod. Șoferul a fost descarcerat de pompieri – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 2 mai, la ieșirea din municipiul Vaslui, în zona Dedeman. O autobetonieră s-a răsturnat de pe un pod, iar conducătorul auto a rămas încarcerat în cabină. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, cu două autospeciale – una de stingere cu apă și spumă dotată cu modul de descarcerare și una de descarcerare grea – încadrate cu opt subofițeri.

În sprijinul echipajelor de intervenție a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. La sosirea salvatorilor, aceștia au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de aproximativ 42 de ani, era conștient, dar blocat în cabina distrusă a autovehiculului.

Pompierii au acționat prompt și eficient pentru extragerea bărbatului, utilizând echipamentele speciale de descarcerare. Victima a fost preluată de echipajul medical, i s-au acordat îngrijiri la fața locului, iar ulterior a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru investigații amănunțite. Din fericire, bărbatul era conștient și în stare stabilă la momentul preluării.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de autoritățile competente.

Pe aceeași temă

spot_img

Cele mai citite

spot_img
spot_img