O crimă înfiorătoare a zguduit orașul vasluian Murgeni, unde o femeie în vârstă de 54 de ani a fost găsită decedată în propria locuință, cu urme evidente de violență. Mai exact, victima, Holea Adriana, a fost descoperită decapitată, iar principalul suspect este chiar fiul acesteia.
Potrivit primelor informații, tânărul de 25 de ani, Tanasa Robert, s-a prezentat la sediul Poliției Murgeni, mărturisind că el este autorul crimei. Acesta a declarat că și-a ucis mama folosind un cuțit. În urma apelului la 112, la fața locului a fost trimisă o ambulanță B2 din substația Murgeni, însă echipajul medical nu a putut decât să constate decesul victimei.
Surse apropiate anchetei susțin că tânărul ar fi avut probleme depresive și că este posibil să fi consumat substanțe psihoactive înainte de comiterea faptei. Tragedia s-a petrecut într-un apartament situat vizavi de Spitalul din Murgeni.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui și Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, care urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs această crimă. Anchetatorii efectuează cercetări pentru a determina motivul crimei și pentru a stabili dacă autorul era în deplinătatea facultăților mintale în momentul atacului.
Revenim cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.