Marți, 17 septembrie, a avut loc ședința Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, având ca principal subiect recalcularea pensiilor conform Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1089 din 04 decembrie 2023.
În cadrul ședinței, la care a participat și prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, reprezentanții Casei Județene de Pensii au oferit clarificări despre procesul de recalculare a pensiilor. Totodată, s-au discutat măsuri menite să sprijine cetățenii care întâmpină dificultăți și au nevoie de informații suplimentare.
„Am solicitat reprezentanților Casei Județene de Pensii să sprijine activ cetățenii, asigurându-se că aceștia primesc toate informațiile necesare pentru a înțelege procesul de recalculare a pensiilor. Persoanele cu probleme legate de vechimea în muncă sau obținerea documentelor necesare vor fi îndrumate către instituțiile competente”, a declarat prefectul Daniel Onofrei.
El a subliniat importanța informării corecte și sprijinului acordat persoanelor vârstnice pentru a asigura o tranziție fără dificultăți în noul sistem de pensii, subliniind că aceste măsuri vor fi monitorizate pentru a răspunde prompt nevoilor cetățenilor.