România strălucește la Jocurile Olimpice de la Paris! Pe 3 august, sportivii români vor concura la atletism, canotaj, polo, tir cu arcul și yachting, dar performanța remarcabilă vine din proba regină a canotajului: opt plus unu feminin.
ROMÂNIA ESTE CAMPIOANĂ OLIMPICĂ LA CANOTAJ LA 8+1 FEMININ!
Echipa formată din Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuța Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Victoria Ștefania Petreanu a câștigat finala olimpică cu un timp impresionant de 5:54.39, lăsând în urmă echipa Canadei, care a terminat la mai mult de patru secunde distanță.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român anunță:
🟡 AUR! După 20 de ani, barca de 8+1 a României a câștigat aurul olimpic în proba feminină! Cu o echipă de excepție formată din Simona Radiș, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereș, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuța Bodnar, Roxana Anghel, Magda Rusu și Victoria Petreanu, România a scris istorie pe apa de la Vaires sur Marne.
Este a 10-a medalie pentru România în această probă și a 4-a de aur, după succesele consecutive de la Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004. Argintul a fost câștigat la Los Angeles 1984, Seoul 1988 și Barcelona 1992, iar bronzul la Moscova 1980, Beijing 2008 și Rio 2016.
Cursa finală de azi a fost o demonstrație de forță, dorință și inimă pusă în fiecare lovitură. Antrenorii Antonio Colamonici și Marcus Despina le-au motivat pe fete pentru această luptă. România a dominat finala, fiind pe primul loc de la început, pe locul doi la 500 m, și apoi a început urcarea spre victorie. Fetele au ridicat mâinile deasupra capului la finiș, iar bucuria lor este mândria României!
Felicitări tuturor! Sportive și antrenori!
#teamRomania #COSR #Paris2024 #ToțiPentru1