Primarul municipiului Huși, Ioan Ciupilan, trage un semnal de alarmă privind situația critică a Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian”. Într-o declarație amplă, edilul a vorbit despre pierderile financiare uriașe, lipsa de eficiență a anumitor secții și măsurile urgente de reorganizare care se impun pentru a salva unitatea medicală de la colaps.
„Spitalul funcționează la jumătate din capacitate, cu doar 140-142 de pacienți internați în medie. În același timp, plătim salarii consistente, cu sporuri de 100% pentru weekend și sărbători, în condițiile în care sunt medici care tratează 20-30 de cazuri pe lună și încasează peste 30.000 de lei. Nu mai putem merge înainte așa”, a declarat primarul Ioan Ciupilan.
Conform edilului, secții precum ginecologia și chirurgia funcționează la 30-40% din capacitate, generând pierderi anuale estimate între 6 și 12 miliarde de lei vechi. În același timp, punctul de primire urgențe (CPU) aduce spitalului o pierdere constantă, în condițiile în care pentru un pacient se decontează doar 18 lei, deși costurile reale depășesc 80 de lei.
Deficiențe grave și propuneri de reformă
Primarul acuză lipsa de implicare a unor cadre medicale și ineficiența administrativă: „Avem secții în care, în zilele de weekend, nu era niciun pacient, dar personalul era prezent și plătit cu sporuri maxime. Într-o secție erau două doctorițe — una în concediu, alta în creștere copil — dar pe hârtie apăreau active. Nu mai putem menține o astfel de situație”.
În fața acestei realități, edilul a anunțat o serie de măsuri ferme:
reducerea și redistribuirea paturilor din secțiile subutilizate,
mutarea personalului din zonele inactive către cele aglomerate,
reorganizarea programului de lucru al asistentelor pentru reducerea costurilor,
eliminarea sporurilor de 100% pentru zilele nelucrătoare,
reorganizarea CPU, care ar putea fi transferat în subordinea ISU sau a Ministerului Sănătății,
dublarea paturilor în secțiile eficiente, cum ar fi medicina internă și pneumologia.
„Am lucrat atât în sistem privat, cât și de stat. Știu ce înseamnă eficiență. Nu putem plăti 100% pentru un sistem care nu livrează rezultate. Trebuie să ne asumăm reorganizarea spitalului, chiar dacă e nepopulară”, a explicat Ciupilan.
Căutări pentru un nou manager: „Avem nevoie de un director curajos”
Ioan Ciupilan a mai anunțat că se caută un nou manager, în condițiile în care actuala conducere este interimară. „Nu am nevoie de un director care să fie prieten cu toată lumea. Avem nevoie de cineva care să ia decizii, să oprească pierderile și să reorganizeze ce nu funcționează. Nu putem susține din bani publici o instituție care merge în pierdere”, a spus edilul.
Spitalul se bazează în proporție de 60% pe fonduri de la Ministerul Sănătății, în timp ce restul de 40%, împreună cu toate cheltuielile de funcționare, sunt acoperite de Primăria Huși și Casa de Asigurări de Sănătate. În lipsa unei intervenții rapide, se estimează un deficit bugetar de peste 2,2 milioane de lei.
Mesaj clar pentru hușeni: Spitalul nu se închide
Pentru a risipi eventualele zvonuri și temeri legate de închiderea unității medicale, primarul Ioan Ciupilan a transmis un mesaj categoric, luni seara, prin intermediul paginii sale oficiale de socializare:
„Dragi hușeni, Spitalul Municipal Dimitrie Castroian este deschis și așa va rămâne să deservească atât orașul nostru, cât și comunele limitrofe.”
Este un mesaj menit să calmeze spiritele și să reafirme angajamentul administrației locale de a păstra funcțională această instituție esențială pentru sănătatea comunității. Edilul subliniază că reorganizarea nu înseamnă închidere, ci o încercare fermă de a readuce spitalul pe linia de plutire, în condiții de eficiență și responsabilitate.