Un locuitor al satului Grindu, județul Tulcea, a apelat numărul unic de urgență 112 în noaptea de miercuri spre joi, după ce a primit un mesaj RO-ALERT emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Alertarea populației a vizat riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian, fiind însoțită de recomandări privind măsurile minime de protecție. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Delta, Daniel Năstase, până în prezent a fost înregistrat un singur apel din zona Grindu. Apelantul a semnalat faptul că a auzit o bubuitură, iar operatorii dispeceratului i-au oferit clarificări privind situația.
Autoritățile monitorizează în continuare evoluția evenimentelor și recomandă populației să respecte instrucțiunile transmise prin canalele oficiale.