marți, 22 octombrie, 2024

David Popovici câștigă aurul la 200 m liber la Campionatele Europene de Natație de la Belgrad – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de natație de la Belgrad. Popovici, deținătorul titlului, s-a impus la o mare diferență, cu timpul de 1 min 43 sec 13/100, performanță apropiată de recordul competiției stabilit de el acum doi ani la Roma (1 min 42 sec 97/100).

Lituanianul Danas Rapsys a terminat pe locul al doilea cu 1 min 45 sec 65/100, iar elvețianul Antonio Djakovic a completat podiumul cu 1 min 46 sec 32/100. Românul a fost cu trei secunde mai rapid decât în semifinale, unde a înregistrat 1 min 46 sec 15/100.

Popovici a câștigat miercuri și titlul continental la 100 m liber, acestea fiind singurele medalii obținute de România la Belgrad. El este deja calificat în aceste probe pentru Jocurile Olimpice de la Paris.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img