In noaptea de sambata spre duminica, 10 noiembrie, pompierii bârlădeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea zonei și a măsurilor de prevenire a incendiilor în urma producerii unui accident rutier pe DN 24A, în vatra statului Simila, comuna Zorleni. În accident a fost implicat un autoturism, în care, este posibil să se fi aflat trei persoane. Nici una dintre persoanele implicate în accident nu a fost găsită la fața locului.
La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului, în urma impactului fiind grav avariate două racorduri de alimentare cu gaze naturale a mai multor locuințe. De asemenea, în urma accidentului, o anexă gospodărească și două garduri au fost avariate.
Din cauza creșterii concentrației de metan în zona caselor aflate în perimetrul celor două recorduri rupte, pompierii au întrerupt alimentarea cu energie electrică și s-a luat măsura izolării zonei afectate, fiind evacuate 13 persoane care locuiau în șase imobile. Din Dispeceratul integrat a fost solicitată prezența unor echipe de intervenție a distribuitorului zonal de gaze naturale, în vederea opririi scurgerilor de gaze naturale.
Până la sosirea echipajelor de pompieri și paramedici, cele trei persoane presupus aflate în autoturismul răsturnat s-au autoevacuat și au fugit de la fața locului, astfel că acestea nu au putut fi evaluate.
Paramedicii au evaluat persoanele evacuate, una dintre acestea suferind un ușor atac de panică. Ulterior, persoana a refuzat transportul la spital.
Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.