vineri, 26 aprilie, 2024

Accident la Crasna între trei autoturisme – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit in după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 Aprilie, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI și evaluarea persoanelor implicate într-un accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Crasna, comuna Albești. În accident au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șase persoane, între care și un minor în vârstă de 14 ani.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, toate cele șase persoane aflate în autoturisme s-au autoevacuat.
Pompierii militari aunasigurat măsurile PSI specifice în astfel de cazuri, iar paramedicii au evaluat starea persoanelor implicate în accident. Două victime au avut nevoie de îngrijiri, ulterior, toate persoanele implicate în accident refuzând transportul la spital.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img