joi, 25 aprilie, 2024

Agresor din judetul Vaslui, plasat sub arest preventiv după ce și-a bătut crunt soția

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat, în vârstă de 57 de ani, din comuna Rebricea, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

La data de 27 aprilie 2023, ora 12.20, Secției 6 Poliție Rurală Negrești a fost sesizată, telefonic, de către un asistent social din cadrul Primăriei Comunei Rebricea, cu privire la faptul că, o femeie din comuna Rebricea ar fi fost agresată de către soț.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au stabilit că, la data de 26 aprilie 2023, ora 20.00, pe fondul consumului de alcool, bărbatul cercetat ar fi agresat-o și amenințat-o, cu moartea, pe soția sa, femeie de 49 de ani, lovind-o cu pumnii, picioarele și un corp contondent în zona feței și a membrelor inferioare.

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta este obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de soție și față de domiciliul acesteia, totodată fiind dispusă și evacuarea acestuia din locuință și reintegrarea victimei în locuința comună.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de către medicii legiști, în urma agresiunilor, victima a suferit leziuni ce necesită 4-5 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare,

În baza probatoriului administrat, în aceeași zi, 27 aprilie 2023, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.

 

Ulterior, la data de 28 aprilie 2023, bărbatul cercetat a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, instanță care a dispus măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile, pentru bărbatul de 57 de ani.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Reamintim:

 Emiterea unui ordin de protecţie provizoriu presupune, pentru o periodă de 5 zile, impunerea uneia ori mai multor obligaţii sau interdicţii față de agresor, după cum urmează:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
  • reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
  • obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute.

 

ÎNCĂLCAREA ORICĂREIA DINTRE MĂSURILE DISPUSE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE PROVIZORIU CONSTITUIE INFRACŢIUNE ŞI SE PEDEPSEŞTE CU ÎNCHISOARE DE LA 6 LUNI LA 5 ANI.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img