Alertă în județul Iași: o minoră în vârstă de 15 ani este de negăsit după ce a plecat de acasă – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași desfășoară activități pentru depistarea unei minore în vârstă de 15 ani, după ce aceasta a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Potrivit IPJ Iași, la data de 27 iunie 2026, polițiștii au fost sesizați că Ana Maria Bedreag, în vârstă de 15 ani, a plecat voluntar din comuna Miroslovești, județul Iași, iar de atunci nu a mai fost găsită.

Semnalmente:

  • înălțime: 1,63 metri;
  • greutate: aproximativ 52 de kilograme;
  • ten deschis;
  • ochi albaștri;
  • păr șaten deschis, ondulat.

La momentul dispariției, minora era îmbrăcată cu o fustă neagră, un hanorac gri și purta șlapi roz.

Polițiștii fac apel către cetățenii care dețin informații ce ar putea contribui la găsirea acesteia să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Orice informație poate fi importantă pentru identificarea și aducerea în siguranță a minorei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img
spot_img