joi, 21 noiembrie, 2024

Incendiu tragic seara trecuta într-un apartament din municipiul Vaslui: o persoană și-a pierdut viața, iar alte opt au fost evacuate – FOTO

Distribuie:

Publicat:

Evenimentul petrecut aseară în municipiul Vaslui s-a soldat cu pierderea unei vieți omenești și cu evacuarea a opt persoane din cauza fumului dens. Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit prompt la fața locului, trimițând patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și echipaje specializate pentru lichidarea incendiului care izbucnise într-un apartament din blocul nr. 33 de pe strada Mihail Kogălniceanu.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent în sufrageria și holul apartamentului, existând riscul de extindere a flăcărilor în toată locuința. Scara blocului era complet inundată de fum, ceea ce a impus evacuarea de urgență a locatarilor din opt apartamente pentru a preveni intoxicațiile cu fum.

Pompierii au acționat rapid, suspectând că în locuință se află două persoane surprinse de incendiu. În interiorul apartamentului, a fost găsită o femeie de 69 de ani, inconștientă și cu arsuri extinse pe corp. Deși a fost evacuată și i s-au aplicat manevre medicale de urgență, medicul de pe ambulanța SMURD a fost nevoit să declare decesul acesteia.

La scurt timp după tragedie, soțul victimei a ajuns la locul incidentului și a suferit un atac de panică. A fost asistat de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

Flăcările au distrus mobilierul, textilele și electrocasnicele din apartament. Din primele cercetări, se pare că incendiul a fost declanșat de utilizarea focului deschis într-un spațiu închis, deși investigațiile continuă pentru a stabili cu certitudine circumstanțele care au dus la această tragedie.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img