După 13 ani de eforturi, România va adera complet la Spațiul Schengen la 1 ianuarie 2025, marcând un moment istoric în parcursul său european. Premierul Marcel Ciolacu a făcut anunțul într-o postare publică, subliniind beneficiile majore pe care această integrare le aduce românilor.
„Românii merită din plin să simtă beneficiile economice ale integrării depline în Spațiul Schengen. Aderarea completă, inclusiv cu granițele terestre, va însemna că mărfurile românești vor ajunge mai rapid în Europa. Produsele noastre vor deveni mai competitive, ceea ce va aduce mai mulți bani companiilor locale. Este cel mai puternic și concret mesaj pentru cetățenii români!”, a declarat premierul.
Marcel Ciolacu a evidențiat importanța acordului obținut la nivelul miniștrilor de interne ai celor patru state implicate, în cadrul reuniunii de la Budapesta, subliniind că atât România, cât și Bulgaria își asumă responsabilitatea pentru protecția frontierelor externe ale Uniunii Europene.
Premierul a adresat mulțumiri speciale omologului său ungar, Viktor Orban, pentru sprijinul constant acordat aderării României la Schengen, precum și Președinției ungare a Consiliului Uniunii Europene pentru faptul că a menținut această prioritate pe agenda europeană.
Încheierea procesului de integrare deplină în Schengen este văzută ca o victorie a tuturor românilor, deschizând calea pentru o creștere economică accelerată și o îmbunătățire a nivelului de trai.
„Aceasta este calea sigură prin care apărăm drepturile românilor și ne îndeplinim marile obiective naționale,” a concluzionat Marcel Ciolacu.
CMF: 31240010