România are luni cea mai scumpă energie electrică din Europa. Prețul depășește 4,2 lei/kWh în orele de vârf

Distribuie:

Publicat:

România ocupă luni primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește prețul energiei electrice, pe fondul caniculei, al consumului ridicat și al reducerii producției din mai multe surse de energie. În intervalele de vârf din această seară, energia ajunge să fie tranzacționată cu peste 4.200 de lei/MWh, echivalentul a aproximativ 4,2 lei/kWh.

Potrivit datelor publicate de Operatorul Pieței de Energie, prețul mediu al energiei pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU) a ajuns luni la 1.171 lei/MWh, respectiv aproximativ 224 de euro/MWh, cel mai ridicat nivel înregistrat în Europa. Pe locul al doilea se situează Ungaria, în timp ce Bulgaria și Grecia beneficiază de prețuri mult mai reduse, de aproximativ 90, respectiv 87 de euro/MWh.

Specialiștii explică faptul că temperaturile extreme afectează întregul sistem energetic. Canicula reduce randamentul panourilor fotovoltaice, debitul scăzut al Dunării diminuează producția hidroenergetică, iar centralele nucleare pot fi nevoite să își adapteze funcționarea din cauza temperaturilor foarte ridicate.

La toate acestea se adaugă consumul ridicat de energie electrică, generat în principal de utilizarea aparatelor de aer condiționat, ceea ce pune o presiune suplimentară asupra sistemului energetic național.

Experții atrag atenția că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale României rămâne lipsa capacităților de stocare a energiei. În timpul zilei, producția ridicată din parcurile fotovoltaice și energia injectată în rețea de cei aproximativ 400.000 de prosumatori determină scăderea prețurilor. Însă, odată cu lăsarea serii, când producția solară se reduce considerabil, energia produsă în exces nu poate fi utilizată din lipsa bateriilor și a altor sisteme de stocare.

Consecința este că România ajunge să importe energie exact în intervalele în care consumul este cel mai mare, iar prețurile cresc spectaculos.

Specialiștii din domeniu susțin că investițiile în sisteme moderne de stocare ar putea reduce semnificativ diferențele dintre prețurile din timpul zilei și cele din orele de seară, diminuând totodată dependența de importurile de energie și costurile suportate de consumatori.

Deși aceste valori reprezintă prețurile de tranzacționare de pe piața angro și nu se regăsesc direct în facturile populației, ele influențează costurile de achiziție ale furnizorilor și reflectă presiunile tot mai mari asupra sistemului energetic în perioadele de consum extrem.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img
spot_img