Fotbalul românesc este în doliu după dispariția fulgerătoare a lui Gabi Mureșan, fostul căpitan al celor de la CFR Cluj și unul dintre jucătorii importanți din perioada marilor performanțe ale clubului din Gruia. Fostul mijlocaș a murit la doar 44 de ani, după un incident petrecut la un lac din județul Mureș.
Potrivit primelor informații, tragedia s-ar fi produs după ce Gabi Mureșan ar fi intrat în apă pentru a se răcori, după ce făcuse saună. Familia, îngrijorată că acesta nu mai putea fi găsit, a cerut ajutorul autorităților.
Ștefan Gadola, acționar al CFR Cluj și unul dintre oamenii apropiați fostului fotbalist, a povestit momentele dramatice de după descoperirea acestuia.
„Familia l-a căutat și nu l-a găsit. Au văzut pe camere că a sărit în lac după saună. Probabil a vrut să se răcorească, avea obiceiul acesta. Se pare că a făcut un șoc termic. Au încercat să-l resusciteze, a răspuns un pic, dar n-au mai reușit să-l aducă la viață”, a declarat Ștefan Gadola pentru GSP.ro.
Acesta spune că vestea a produs un șoc uriaș printre foștii colegi ai lui Mureșan, care nu își pot explica dispariția unui om cunoscut pentru forța și energia sa.
„Când te loveai de el, parcă te lovea trenul. Atât era de puternic și de solid. Avea o constituție fantastică. Deac plânge întruna de când a aflat. Sunt toți șocați”, a mai spus Gadola.
Gabi Mureșan a fost unul dintre simbolurile generației care a adus primele mari performanțe pentru CFR Cluj, fiind apreciat atât pentru calitățile sale de lider pe teren, cât și pentru caracterul său în afara gazonului. Dispariția sa prematură lasă un gol imens în lumea sportului românesc.

