Tânăr de 17 ani, fără permis și sub influența alcoolului, prins de polițiști la volanul unui autoturism în municipiul Bacău

Distribuie:

Publicat:

Aventura de noapte a unui adolescent din județul Bacău s-a încheiat cu un dosar penal și amenzi usturătoare. În seara zilei de 4 octombrie, în jurul orei 21:00, un echipaj de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe bulevardul Unirii.

Șoferul a ignorat semnalele polițiștilor și a continuat deplasarea, motiv pentru care echipajul a pornit în urmărirea acestuia. Mașina a fost găsită ulterior oprită, iar din interior au coborât trei tineri, care au încercat să fugă.

Cu sprijinul unui polițist din cadrul Serviciului Rutier Bacău, aflat în timpul liber, dar și al colegilor din Secția 1 Poliție Bacău, toți cei trei au fost prinși și conduși la sediul poliției pentru audieri.

Din verificări a rezultat că la volan se afla un tânăr de 17 ani, din comuna Hemeiuș, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, s-a stabilit că autoturismul nu avea inspecție tehnică periodică și nici poliță RCA valabile. Conducătorul a fost sancționat contravențional pentru aceste abateri, precum și pentru conducerea sub influența alcoolului, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 4.050 de lei. Ca măsură complementară, polițiștii au dispus retragerea numerelor de înmatriculare.

Cei trei tineri au mai fost amendați, conform Legii nr. 61/1991, cu câte 1.500 de lei fiecare, pentru împiedicarea organelor de poliție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Bacău continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru infracțiunea de conducere fără permis, faptă prevăzută de articolul 335 din Codul penal, care se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img
spot_img