În calendarul creştin dar şi în cel popular, Postul Crăciunului însumează 40 de zile marcate de o serie de interdicţii de ordin alimentar dar şi fizic. Ca în fiecare post de peste an (Paşte – Sânpetru – Sântămărie), se începe cu rânduială de purificare ce favoriza spiritual fiecare persoană în vederea respectării cu severitate până la Crăciun. Prima etapă a postului este densă, cu sărbători importante: Martinii de Toamnă, Filipii, Vovidenia, Noaptea Strigoilor (Halloween-ul românesc de Sf. Andrei), Sf. Nicoară (Sf. Nicolae) formează, în perioada 13 noiembrie – 6 decembrie, un scenariu ritual de înnoire a timpului, ce consemna obiceiuri şi datini specifice cu trimiteri la un timp arhaic, probabil Anul Nou dacic. Pentru ca bucuria sărbătorii să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la peşte.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este sărbătorită atât de creştinii ortodocşi, cât şi romano-catolici în fiecare an, pe 21 noiembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia, denumire întâlnită în Moldova, Muntenia şi Oltenia. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi înseamnă ,,ceea ce se face văzută”. Sărbătoarea corespunde în Calendarul popular cu celebrarea unei năprasnice divinităţi a lupilor, Filipul cel Şchiop sau Filipul cel Mare. Tradiţia Bisericii ne spune că, atunci când îngerul Gavriil i-a zis Anei că pântecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naşte prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinţii au dus-o în templu, încredinţând-o preoţilor. Apoi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului şi copila a uitat de părinţii ei care s-au întors acasă uimiţi şi mulţumiţi că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, ca una care, încă înainte de zămislire, fusese hărăzită Domnului de către părinţii ei, până la apropierea vestirii că în pântecul ei se zămisleşte Fiul lui Dumnezeu.
Ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria, înscrisă în calendar din secolul VI, după ce s-a ridicat la Ierusalim, sub domnia lui Iustinian, o biserică numită „Sfânta Maria cea Nouă“. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a întâmpinat Fecioara şi a purtat-o prin cele mai tainice lăcaşuri ale Templului, binecuvântând-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfârşitul veacurlor, El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“.
De Ovidenie se întâlneşte iarna cu vara, cele două anotimpuri antagonice când iarna intră în vară şi este ziua în care începe iarna. După unii, acum este celebrat cel mai mare dintre Filipi, Filip cel şchiop. În credinţa populară se spune că el era cel mai mare dintre cei trei fraţi şi care rămânea mereu în urma celorlalţi. Din pricina asta, era sărbătorit ultimul, la 21 noiembrie, de Vovidenii. Acesta era cel mai asupritor faţă de animalele sălbatice, mai cu osebire de lupi, ucigându-i fără milă, fiind un bun vânător. Într-o zi, câinii (care de fapt în tradiţia populară erau lupi în toată regula) Sâmpetrului se plânseră sfântului de acest groaznic tiran şi cer a li se face dreptate. Şi aşa, într-o noapte, pogorându-se sfântul din cer în mijlocul unei mari şi lungi pustii, au început a întreba pe lupii adunaţi ca frunza şi ca iarba ce doresc. Ei răspunseră că un om cu numele de Filip cel Şchiop a omorât fără motiv pe mulţi dintre semenii lor şi cer răzbunare. Mai cer a-i orândui pe fiecare ce trebuie să mănânce, şi aşa a început sfântul a le ursi, ca unul o capră, altul un bou, altul un miel şi isprăvindu-i pe toţi, fiind hămesiţi de foame. Şi în momentul când trebuia ca sfântul să se înalţe la cer, iar lighioanele a pleca după pradă, iacă spre mirarea tuturor vede un lup şchiop de-abia venind. Îl întrebă sfântul că de ce şchiopătează şi n-a venit la timp, iar el răspunde că a fost lovit de Filip Şchiopul şi de-abia a scăpat într-o vizuină. „Bine“, a grăit sfântul Petru, şi îi spune că, deoarece lui nu are ce-i mai da că pradă, îi va da chiar pe Filip Şchiopul, cel care l-a lovit, spre a-l mânca. Mare şi grozavă mulţumire fu pe toate lighioanele! Toate bune, sfântul se înalţă la cer, lupii pleacă după pradă, însă lupul cel şchiop era tare trist, cum o să poată mânca el pe spaima lor. L-a pândit lupul cel şchiop pe Filip până când, într-o zi, l-a găsit culcat la umbra unui copac şi spune legenda populară l-ar fi mâncat din patru înghiţituri.
Vovidenie este o sărbătoare a luminii, care sparge întunericul iernii, al morţii, un ,,prag de iarnă” care anticipează ,,capul de iarnă”, reper hibernal la 30 noiembrie, de Sântandrei. Sărbătoarea paralelă e consacrată, evident, tot lupului.
În folclorul religios românesc se spune că, de Obrejenie ca şi la Crăciun, se deschid cerurile, iar animalele încep să vorbească. În această zi se priveghea la lumina unei lumânări cât un stat de om, modelată sub forma de toiag sau melc, o strachină cu apă de leac şi colăcel, mai ales pentru copiii morţi nebotezaţi, înecaţii, morţii fără lumânare la căpătâi, cei morţi în întuneric. În zona Moldovei se împart pomeni cu plăcintă cu bostan şi lumânare albă. Lumânarea albă simbolizează puritatea Maicii Domnului. Se spune că aceste lumânări nu se vor stinge niciodată pe lumea cealaltă. Este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea. Apa privegheată din strachină era de mare ajutor pentru ochi, sănătatea trupului şi împotriva răutăţii omeneşti.
Tema centrală a legendelor mitologice consacrate acestei zile fiind văzul, vederea, prima apariţie, prima vedere – viziune – a lumii, a lui Iisus, a cerului care se deschide, atrage după sine numeroase practici magice apotropaice pentru a avea o bună vedere. În acest scop, unii oameni sfinţesc în această zi câte un fuior, cu ajutorul căruia la nevoie se şterg pe ochi, cu apă. Simbolurile luminii sunt candela, lumânarea, soarele, focul.
Se spune că în noaptea spre Vovidenie frumuseţile cerului şi flăcările albastre ale banilor îngropaţi sunt văzute numai de cei prea curaţi la suflet, cum ar fi ciobanii care nu au văzut la ochi femeie.
Tot acum încep să vadă şi descântătoarele satului, care încep să-şi acumuleze putere demonică. Prin intermediul unui mare număr de practici magice specifice, se făceau farmece, descântece, şi se afla ursitul. În noaptea de Ovidenie, fetele merg la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprindeau o lumânare neapărat albă şi o puneau pe margine; lumina ce se reflecta în apă îi arăta ursitul.
Seara e bună şi pentru previziuni meteorologice. Dacă în noaptea de Vovidenie cerul este înstelat şi senin, anul care vine va fi secetos, iar dacă-i moină (nu ger sau promoroacă) anul va fi bun. Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă, de va fi nor şi linişte, peste an vor fi epidemii.
Dacă în această zi va fi senin, soare, atunci vara va fi secetoasă; de va fi nor şi linişte, peste an vor fi epidemii. Dacă se întâmplă să ningă la Ovedenie, va fi iarnă grea. Cum va fi vremea în ziua de Ovidenie, aşa va fi toată iarna.
În calendarul popular se credea că în această noapte strigoii circulau fără oprelişte, se ungeau cu usturoi cercevelele ferestrelor, tocurile uşilor, cuptorul, vatra şi icoana de vatră, care comunicau, prin horn, cu exteriorul. Pentru protecţia vitelor împotriva animalelor sălbatice se interzicea orice activitate legată de prelucrarea lânii şi pieilor de animale. Femeile lucrează doar până la amiază, de teamă să nu piară sporul în casă pentru anul care vine. De la Ovidenie până la Sangiorz, femeilor nu le mai este îngăduit să bată rufele la spălat cu maiul, căci Maica Domnului nu-i mai poate scoate pe înecaţi cu volocul ce-l face din fuiorul de la Bobotează; când bat femeile cu maiul, cei înecaţi mai afund cad.
Tot în ziua de Vovidenie, copiii pun în vase cu apă crengi de măr. Ţinute la lumină şi căldură, ele înmuguresc şi înfloresc, fiind folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. În colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? De ce tocmai măr, de ce tocmai flori? Pentru că bătrânii noştri ştiau de la bătrânii lor ca acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta va înflori până de Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa cu flori dalbe. În această zi, bătrânele luau din livadă o creangă cu 7 prune, una cu 7 mere şi una cu 7 alune, pe care le păstrau în cămară, căci se credea că sunt bune de friguri în tot anul.
În această zi în popor se spune că s-a făcut lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie.
Dan Horgan
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.