Codin Maticiuc nu a mai impodobit bradul de Craciun de patru ani, l-a impodobit de abia acum, la Fundeni, la sectia oncologica pentru copii. Si sufletul, cu o fapta buna si cu emotii ce nu prea pot fi descrise in cuvinte…
"N-am avut brad de cativa ani. Ca n-am facut. Astazi am facut patru la Fundeni la sectia oncologica pentru copii impreuna cu ingerii de la Ofera in dar: UN Zambet.
Sub brad am pus ce le aducem si in restul anului ca noi nu suntem mai buni nici macar de Craciun daramite de Mos Nicolae. Suntem la fel cum suntem mereu, suntem atat cat putem sa fim. Am adus ce stim ca ii bucura si au voie: cadouri, fructe si oncoxin. Ca asa e cand esti cazat la oncologie, nici de Mos Nicolae nu prinzi dulciuri adevarate pentru ca…zahar.
Eu am prins sa fac bradul de la etajul 7, in mijloc pe culoar. Am trecut cu bradul in carca si nu m-am uitat catre dreapta unde stiam ca e camera 702 dar tot m-au trecut transpiratiile. Poate totusi era de la carat.
Am facut bradul alaturi de unul din oamenii cu care veniseram si apoi ni s-au alaturat copiii. Intai Rares, cu tupeu, cu tricoul sau cu “invingator”. L-a urmat Alexandra, mai micuta, cu un halatel roz. Apoi altii. Noi le dadeam globurile si beteala si ei le atarnau cu manutele lor cu branula. Cand am terminat am impartit pungile cu cadouri si intre noi saloanele. Anii trecuti am intrat eu peste tot dar anul acesta fiindca am fost mai multi ne-am impartit. La imparteala mi-am strans pumnii si unghiile mi-au intrat in carne: “Da, Doamne, sa nu-mi cada mie salonul 702”. Am avut noroc. 707. Patru pungi, patru copii. Doi baieti si doua fetite.
Am intrat si am inceput sa le impart cadourile si sa le scot din pungi. Am stat mai mult cu o fetita micuta ce parea mai trista. Am inceput sa scotocesc prin punga ei printre pijamale, caciulite si alte chestii dupa care copiii nu se innebunesc. Am gasit o papusica mica si i-am dat-o. A zambit. Reusisem ce n-am reusit s-o fac pe #fatadela702. Apoi am gasit una mai mare, chiar Barbie. S-a bucurat mai mult.
Eram si eu entuziasmat asa ca am bagat mana iar in punga. Am scos o bentita roz cu un model de printesa. I-am intins-o vesel si am inghetat pe loc. Ce naiba sa faca cu ea?! Fetita nu mai avea par, capul ei era neted intocmai globurilor ce tocmai le montasem in brad. M-am fastacit, am bagat-o la loc si i-am dat altceva, nici macat nu mai stiu ce. Mi-am cautat apoi de lucru si am iesit. Lacrimi in gat.
Alti ingeri rezolvasera si Izolarea unde nici acolo nu-mi place niciodata, fiind cazuri grele. Fusesera si la Nefrologie unde in toate vizitele mele n-am inteles ce se petrece dar parca nici nu vreau.
Am coborat la etajul 6 si ne-am apucat de treaba si acolo. La final l-am cunoscut pe Victor. Extrem de simpatic cu tot cu tunsoarea care se asorteaza bolii si citostaticelor si branula clasica pe mana. Are doi ani si doua luni. L-am intalnit ca sa-mi dau seama pentru a nu stiu cata oara ca eu nu am probleme. Deloc. Si n-am avut vreodata. Bradul meu e acolo, la Fundeni. Si Mos Nicolae si Craciunul si Anul meu Nou. Si daca pot totusi sa cer ceva este victorie pentru Victor. Si toti ceilalti. In memoria fetei de la 702. Victor. Si toti ceilalti. In memoria fetei de la 702", si-a impartasit emotiile puternice, pe pagina sa de Facebook, Codin Maticiuc.
