luni, 29 aprilie, 2024

Boris Johnson avertizează că Marea Britanie ar putea ajunge un fel de colonie a UE după Brexit

Distribuie:

Publicat:

Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson a avertizat luni că Marea Britanie ar putea ajunge un fel de colonie a Uniunii Europene după Brexit, după ce guvernul de la Londra şi-a anunţat preferinţa pentru o relaţie comercială strânsă cu blocul comunitar post-Brexit, transmite Reuters.

''Ne îndreptăm cu adevărat spre statutul unei colonii – şi mulţi vor lupta să vadă avantaje politice sau economice ale acelui aranjament special'', a menţionat Boris Johnson, citat de website-ul de ştiri Guido Fawkes.

''Brexitul ar trebui să fie despre oportunitate şi speranţă. Ar trebui să fie o şansă de a face lucrurile diferit, de a fi mai dinamici şi de a maximiza avantajele particulare ale Marii Britanii într-o economie mondială deschisă şi vizionară'', a spus fostul şef al diplomaţiei britanice.

''Acel vis (despre Brexit) moare, sufocat de temeri proprii inutile'', a continuat Johnson.

După ce premierul Theresa May a obţinut sprijin pentru noul său plan într-o şedinţă-maraton a executivului său, desfăşurată vineri, acum ''guvernul are un cântec de cântat'', a subliniat fostul oficial britanic.

Boris Johnson a demisionat luni din funcţia de ministru de externe, decizia sa survenind după cea a fostului ministru pentru Brexit, David Davis, la doar câteva zile după ce premierul britanic Theresa May obţinuse acordul miniştrilor săi pentru strategia pentru Brexit. AGERPRES

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img