duminică, 28 aprilie, 2024

Numarul americanilor care au depus cereri pentru alocatii de somaj a crescut neasteptat, desi redresarea pietei fortei de munca se imbunatateste

Distribuie:

Publicat:

Numărul americanilor care au depus săptămâna trecută cereri pentru alocaţii de şomaj a crescut neaşteptat, deşi redresarea pieţei forţei de muncă se îmbunătăţeşte, în urma evoluţiei foarte bune a economiei, transmite Reuters, potrivit AGERPRES.

Departamentul Muncii din SUA a anunţat joi că numărul cererilor pentru ajutorul de şomaj s-a situat la 719.000 în săptămâna ce s-a încheiat în 27 martie, comparativ cu nivelul de 658.000 înregistrat în săptămâna precedentă şi faţă de recordul de 6,87 milioane într-o săptămână din martie. Analiştii se aşteptau la un număr de 680.000 de cereri săptămâna trecută.

Piaţa forţei de muncă beneficiază de pe urma accelerării ritmului de vaccinare, care a permis redeschiderea mai multor afaceri, şi a măsurilor de stimulare a economiei, apreciază analiştii.

Dar progresele urmează probabil să fie confirmate vineri, când Departamentul Muncii din SUA va publica datele privind rata şomajului în martie. Rata şomajului în SUA a scăzut la 6,2% în februarie, de la 6,3% în ianuarie.

Conform economiştilor intervievaţi de Reuters, numărul locurilor de muncă create de angajatorii americani a crescut cu 647.000 în martie, după un avans de 379.000 în februarie.

Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca situaţia de pe piaţa muncii să se îmbunătăţească în lunile următoare, pe măsură ce vaccinarea va progresa, iar îngrijorările cu privire la virus se vor diminua.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img