In Duminica a II-a dupa Pasti (a Sfantului Apostol Toma), 26 aprilie 2020, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie la Manastirea Floresti, Protopopiatul Barlad.
In omilia rostita cu acest prilej, Preasfintia Sa a vorbit despre stradania fiecaruia de a intelege credinta si despre prejudecatile celor care afirma ca actul credintei in Dumnezeu ar fi lipsit de ratiune.
Parintele Episcop Ignatie a aratat ca Domnul Hristos l-a incredintat in mod special pe Toma de adevarul Invierii Sale tocmai pentru a risipi astfel de indoieli:
«Deci au zis lui ceilalti ucenici: Am vazut pe Domnul! Dar el le-a zis: Daca nu voi vedea, in mainile Lui, semnul cuielor, si daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede». (Ioan 20, 25)
„Duminica de astazi, a II-a dupa Invierea Mantuitorului Hristos, este dedicata unui eveniment profund legat de adevarul Invierii.
Intalnirea lui Toma cu Hristos Cel inviat spulbera una din prejudecatile pe care le au cei care nu sunt extrem de apropiati de invatatura Bisericii.
Acestia ne spun ca a fi credincios inseamna a accepta adevarurile de credinta fara sa le treci prin filtrul ratiunii, fara un efort de intelegere. Dupa ei, credinta nu ar fi altceva decat o respingere a tot ceea ce numim cunoastere.
Duminica de astazi ne pune in fata unui adevar fundamental al Bisericii, in care credem toti cei care suntem ucenici ai lui Hristos.
Nu ni se cere sa acceptam adevarurile de credinta fara efortul nostru de cunoastere, fara ca noi sa ne straduim sa intelegem ceea ce Hristos ne-a lasat drept mostenire in Evanghelia Sa.
Daca Dumnezeu ar fi vrut sa fim bigoti, incuiati la minte, cu siguranta nu ar fi existat evenimentul intalnirii lui Toma cu Hristos Cel inviat.
Hristos, in momentul in care vine la ucenicii Sai si intra prin usile incuiate, le da acestora pacea pe care numai El o poate darui omului ezitant, omului care se indoieste si traieste o stare de framantare interioara.
Cand a intrat in foisorul in care erau ucenicii ascunsi de frica iudeilor, Hristos nu ii reproseaza lui Toma absolut nimic. Dimpotriva! Vrea sa il incredinteze de adevarul si unicitatea Invierii.
Ar fi putut sa il admonesteze, spunandu-i ca a stat timp de trei ani alaturi de El si ca a vazut minunile, ca a ascultat ceea ce I-a invatat pe oameni. Mai mult decat atat, inainte de invierea lui Lazar, Toma Ii promisese lui Hristos ca Il va urma indiferent de conjuncturile care vor surveni si ca Ii va fi fidel.
Hristos ar fi putut sa intre intr-o asemenea logica. Nu a intrat. Dimpotriva!
Stiind, ca Dumnezeu, inimile oamenilor si vrand sa spulbere indoielile pe care le avea, i-a spus lui Toma sa aduca degetul si sa vada mainile si coasta Sa.
Cu alte cuvinte, i-a spus: «apropie-te, atinge-te, vezi „buletinul de identitate” al Invierii. Sunt acelasi cu Cel din Vinerea Mare, Cel care am fost rastignit si pentru o clipita am fost prins de chingile mortii, ca sa pot sa o biruiesc si sa deschid o alta perspectiva asupra vietii omenesti. Sa schimb conditiile ontologice ale omului. Vino si vezi ca Eu sunt Cel care am fost rastignit!»”
Preasfintia Sa a explicat faptul ca Dumnezeu asteapta de la fiecare dintre noi, in primul rand, sa fim sinceri, sa Il cautam si sa Ii marturisim inclusiv indoielile noastre:
„In popor, Toma este numit «cel necredincios». Este un apelativ nedrept.
Toma nu a fost necredincios. L-am putea numi, mai degraba, Toma «nelamuritul», cel care a avut curajul sa le spuna celorlalti apostoli ca el nu va crede ca Domnul a inviat cu adevarat pana ce nu Il va vedea in carne si oase.
Avea nevoie de o dovada empirica, palpabila. Avea nevoie sa Il vada cu ochii sai, ca din aceasta vedere sa se nasca credinta. Din indoiala lui sa se nasca credinta. Indoiala ar trebui sa se numeasca «moasa» credintei.
In Biserica nu ne este frica de indoiala.
Orice om credincios, sincer cu sine insusi, a avut momente in care s-a indoit de cele ale credintei.
Dumnezeu nu ne vrea falsi si ipocriti, sa demonstram ca avem o credinta de monolit, intangibila.
Vrea sa fim sinceri cu noi insine. Daca avem indoieli, sa avem curajul sa I le marturisim.
Numai in felul acesta, daca marturisim indoiala pe care o avem cu privire la credinta, putem sa primim certitudinea ei.
Toma nu a trait o criza de credinta. Cei care traiesc astfel de crize nu mai au nevoie sa isi lamureasca anumite aspecte de care nu sunt siguri.
Pur si simplu raman in zona crizei de credinta, se revolta si nu mai vor sa mearga pana la capatul drumului, unde pot primi certitudinea credintei.
Acestia sunt scepticii. Doar enunta ca se indoiesc, ca au clipe de ezitare, dar nu fac absolut nimic ca sa le rezolve, sa gaseasca o solutie la aceste ezitari”.
Ierarhul Husilor l-a numit pe Toma «patronul celor care vor sa se informeze de la sursa», insistand asupra faptului ca credinta adevarata se naste din intalnirea personala cu Dumnezeu:
„Toma, «patronul celor care vor sa se informeze de la sursa», a fost un om sincer. De aceea Biserica ni-l pune spre exemplu.
Dumnezeu ne cere sa fim oameni sinceri. Sa Ii marturisim indoielile noastre cu privire la credinta si sa cautam sa le rezolvam.
Sunt convins ca Dumnezeu ne va invrednici si ne va ajuta sa traim aceeasi experienta ca si Toma.
Acesta, in momentul in care a fost invitat sa atinga mainile si coasta Sa, a exclamat: «Domnul meu si Dumnezeul meu!».
Daca pana in momentul respectiv, credinta era pentru el ceva ce tinea de zvon si nu prezenta certitudine, in momentul intalnirii cu Hristos s-a instalat in sufletul sau certitudinea irevocabila ca Domnul a inviat.
Dumnezeu ne invata sa cautam sa Il intalnim. Sa avem o intalnire personala cu El.
Sa mergem in fata Lui exact asa cum suntem, cu toate nelamuririle, ezitarile si conflictele noastre interioare, pe care le avem cu privire la credinta. Sa I le spunem cu toata sinceritatea si El ne va da darul credintei”.
Totodata, Preasfintia Sa a vorbit despre caracteristicile credintei adevarate, care presupune intelegere izvorata din experienta personala a intalnirii cu Hristos:
„Duminica de astazi nu ne invita sa fim bigoti. Ne invita sa fim oameni inteligenti.
Sa cautam sa ne edificam chiar si la nivelul mintii noastre, atat cat este cu putinta, sa ne lamurim adevarurile de credinta.
O credinta fara de ratiune, fara de pricepere, inseamna bigotism si fundamentalism.
O ratiune fara de credinta inseamna ateism si nebunie a mintii.
O ratiune luminata de darul credintei este cea mai mare binecuvantare.
Toma este cel care ne invata pe fiecare sa ne angajam in drumul cunoasterii credintei. Numai in felul acesta capatam certitudini.
Numai astfel Dumnezeu ne daruieste puterea credintei. A fi credincios nu presupune a nu te indoi niciodata. A fi credincios inseamna a fi sincer.
Lui Toma nu i-a fost frica ca ar fi putut fi exclus din randul apostolilor sau ca Hristos s-ar fi mahnit pe El. A fost sincer.
Sa dorim sa avem experienta intalnirii personale cu Dumnezeu, pentru ca numai in felul acesta El poate deveni realitatea noastra adanca, intima. Numai in felul acesta putem exclama: «Domnul meu si Dumnezeul meu!»”.
