luni, 29 aprilie, 2024

PS Ignatie: „Sa nu-i credeti pe secularistii care va spun ca a fi credincios inseamna doar a trai credinta in inima, a avea lumina in suflet. Este fals! Lumina din suflet, bunatatea, trebuie sa fie corelate cu trairea credintei intr-un mediu liturgic”!

Distribuie:

Publicat:

Luni,  in a doua zi de Pasti, Preasfintitul Parinte Episcop Ignatie a savarsit Sfanta Liturghie la Catedrala Episcopala din Husi.

Preasfintia Sa a explicat, in cuvantul de invatatura, de ce prima saptamana dupa Inviere este numita „Saptamana Luminata”, atentionand totodata asupra faptului ca participarea la Sfanta Liturghie si la celelalte slujbe ale Bisericii ne ajuta sa intelegem si sa ne traim profund credinta:

„Din punct de vedere liturgic, saptamana aceasta se numeste Saptamana Luminata.

Se numeste astfel pentru ca era saptamana dedicata, prin excelenta, neofitilor, a celor care erau nou botezati. Neofitii erau cei care au primit, prin Taina Sfantului Botez, lumina Invierii lui Hristos.

Din pacate, noi am pierdut aceasta corelatie dintre botezul nostru personal si Invierea lui Hristos.

Punem prea mult accent pe ceea ce tine de aspectele exterioare ale credintei, pe superstitie, pe anumite ritualuri, care nu ne ajuta sa patrundem in Taina Invierii lui Hristos.

Ca sa fie clar, este nevoie sa precizam faptul ca slujbele Bisericii nu pot fi numite ritualuri. Ele sunt cele care ne ajuta sa ne traim profund credinta.

Ele nu tin de exteriorul vietii in Hristos ci de partea cea mai profunda, launtrica, a vietii noastre in Hristos. Slujbele Bisericii sunt ca niste proptele care ne ajuta sa patrundem in taina credintei noastre.

Sa nu-i credeti pe toti secularistii care va spun ca acum a venit vremea sa ne repliem inspre noi insine si ca a fi credincios inseamna doar a trai credinta in inima noastra, a fi om bun, a avea lumina in suflet. Este fals!

Lumina din sufletul nostru, bunatatea, trebuie sa fie corelate cu trairea credintei intr-un mediu liturgic.

Daca noi nu avem nevoie de Hristos din Impartasanie, pe care Il primim intr-un cadru liturgic, nu mai  are niciun sens ceea ce El spunea, ca fara Trupul si Sangele Lui, nu putem mosteni viata vesnica.

Intreaga noastra stradanie este concentrata in a ne nevoi sa dobandim viata vesnica.

Viata vesnica nu este o teorie. Este lupta noastra, efortul in a ne indumnezei. Nu putem sa ne indumnezeim firea decat prin Sfanta Impartasanie si rugaciune”.

«Acum toate s-au umplut de lumina, si cerul si pamantul si cele dedesupt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru Care s-a intarit» (stihira din Canonul Invierii)

„Saptamana Luminata purta aceasta denumire pentru ca cei nou botezati stateau, in fiecare zi, in biserica.

Canonul 66 al Sinodului VI Ecumenic ne da indemnul ca in intervalul de timp dintre Duminica Invierii si Duminica lui Toma, crestinii sa stea in biserica, sa citeasca neincetat Sfintele Scripturi si sa se indestuleze cu Sfintele Taine.

Doar in felul acesta inviem si ne inaltam impreuna cu Hristos.

Este minunat ca acest canon leaga citirea Scripturilor de hrana cu Sfanta Impartasanie. Sunt doua realitati pe care noi nu le putem desprinde una de cealalta.

Cine citeste Sfanta Scriptura, daca o citeste in duh, pe dinlauntrul ei, daca patrunde miezul intelesului ei, nu poate ajunge decat la o singura tinta. Sa doreasca sa-L primeasca pe Hristos in Sfanta Impartasanie.

Daca citim Scriptura ca pe orice alta carte si o manevram ideologic pentru a ne justifica anumite opinii ale noastre din sfera spiritualului, este clar ca nu o sa ne punem problema ca finalitatea citirii ei ar trebui sa fie impartasirea cu Hristos.

Primii crestini traiau mult mai adanc aceste relatii profunde intre Scriptura si Impartasanie, intre Taina Botezului si Taina Invierii lui Hristos.

Ori de cate ori traim Invierea si incercam sa ne-o asumam in viata noastra personala, nu facem altceva decat sa ne reactivam potentialitatile pe care le-am primit, spiritual vorbind, in Taina Sfantului Botez.

La slujbele din aceasta perioada se canta «Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat».

Crestinii care erau botezati in noaptea Pastilor, imbracati in haine luminoase, aveau constiinta faptului ca, prin Botez, sunt imbracati duhovniceste in lumina lui Hristos. Ei petreceau toata saptamana in biserica, participand la Liturghie, impartasindu-se si citind din Sfintele Scripturi”.

Totodata, Ierarhul Husilor a vorbit despre continutul slujbelor din intreaga Saptamana Luminata, care fac trimitere la slujba Invierii:

„Saptamana aceasta se mai numeste «luminata» pentru ca fiecare zi in parte este ca o duminica. Sunt ca o reduplicare a Duminicii Pastilor.

In aceste zile, exceptand vinerea, de Izvorul Tamaduirii, cand sunt intercalate anumite fragmente de slujba cu referire la aceasta sarbatoare, pe tot parcursul saptamanii se repeta slujba Invierii, la fel ca in noaptea de Pasti. Fiecare zi este ca o duminica.

Cantaretii de la strana stiu ca textele slujbelor sunt impartite in 8 glasuri. Ele se schimba intotdeauna sambata seara. In aceasta saptamana, fiecarei zile ii este alocat un glas.

Zilele acestea ne ajuta sa adancim si mai mult ceea ce ni s-a descoperit in noaptea Invierii”.

La final Parintele Episcop Ignatie a atras atentia asupra modului in care este bine sa ne raportam la sarbatoarea Invierii, semnaland faptul ca sunt persoane care, desi nu cred sau nu dau importanta realitatii profunde a Invierii, implinesc formal cele ce tin de traditiile legate de aceasta perioada:

„Slujbele nu sunt simple ritualuri. Sunt asa de profunde pentru ca ele ne ajuta, pe langa relatarile din Scriptura, sa intelegem sarbatoarea Invierii.

Nu ne dam seama, din pacate, de importanta acestei zile pentru ca punem accent pe altceva.

Sunt crestini care nu cred in Inviere, dar ei spun «Hristos a inviat».

Sunt crestini care nu inteleg nimic din ceea ce inseamna schimbarea vietii lor prin asumarea luminii din noaptea de Pasti, dar se pregatesc din punct de vedere culinar, prin tot ceea ce tine de cele gastronomice, specifice acestei perioade.

Nu ii intereseaza in niciun fel ce inseamna pentru ei, la nivel personal, Invierea Domnului.

Am pierdut semnificatia faptului ca noi am fost botezati, ca L-am primit deja pe Hristos Cel inviat, Care a biruit moartea, intunericul si pacatul pentru fiecare dintre noi.  El ne da puterea ca si noi, prin exercitarea libertatii noastre, sa ne bucuram de roadele pe care Hristos le-a adus prin Invierea Sa”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img