duminică, 28 aprilie, 2024

Vremea în țară. Temperaturi de -8 grade celsius in Romania

Distribuie:

Publicat:

Vremea în țară. În urmă cu două zile, ANM anunţa că din această săptămână temperaturile vor scădea, atingând pragul de zero grade. Se pare că situaţia este mai gravă: ar fi vorba de temperaturi care ajung până la -8 grade Celsius.

ANM a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până în 25 noiembrie. Din această săptămână, vremea se răceşte şi continuă să fie frig până în 18 noiembrie. Apoi, temperaturile vor fi din nou uşor mai ridicate faţă de valorile normale ale perioadei.

Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice acestei perioade în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Regimul pluviometric va fi excedentar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în nordul extrem al ţării şi la munte.

Săptămâna 4 – 11 noiembrie

Temperatura aerului va avea valori uşor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în jumătatea nordică a ţării. In rest valorile termice vor fi apropiate de cele specifice acestei perioade.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi excedentare pe întreg teritoriul României, dar mai ales în jumătatea vestică a ţării.

Vremea în țară. Săptămâna 11-18 noiembrie

Temperatura aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Săptămâna 18- 25 noiembrie

Mediile valorilor termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această săptămână vor fi în general apropiate de cel normale pentru acest interval, în toată ţara.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img