luni, 29 aprilie, 2024

BVB a inchis in crestere sedinta de miercuri

Distribuie:

Publicat:

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere şedinţa de miercuri, iar valoarea tranzacţiilor a coborât la 37,432 milioane de lei (7,733 milioane de euro), de la 62,113 milioane de lei (12,828 milioane de euro), marţi.

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,25%, la 8.583,40 puncte, potrivit agerpres.ro.

BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,26%, o evoluţie similară înregistrând şi indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un plus de 0,24%.

Indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,1%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe plus cu 0,61%.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile BRD – Groupe Societe Generale au generat tranzacţii în valoare de 6,372 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea, cu 5,910 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica, cu 5,302 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism Felix, în creştere cu 8,81%, Bermas (+6,62%) şi Farmaceutica Remedia (+5,88%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Condmag (-5,56%), Sphera Franchise Group (-3,33%) şi Romcarbon (-2,2%).

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img