luni, 29 aprilie, 2024

Căutat de autoritățile române pentru o infracțiune săvârșită în trafic, depistat la intrarea în țară

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova căutat de autorităţile române, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

În ziua de 29 mai, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un camion înmatriculat în R.Moldova, un bărbat cu cetăţenie română și R. Moldova, în vârstă de 53 de ani.

“La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emisă o alertă de către autorităţile din România, cu mențiunea  căutat în vederea arestării, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice. “declara Irina Mirica din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img