sâmbătă, 18 mai, 2024

Cat de des e indicat sa facem detartraj

Distribuie:

Publicat:

Chiar daca te speli pe dinti dupa fiecare masa, aparitia placii bacteriene si acumularea tartrului sunt inevitabile. Apelarea la detartraj ajuta la asigurarea unei igiene complete a cavitatii bucale si previne, pe termen lung, caderea dintilor.

Detartrajul este o curatare profesionista a dintilor si a spatiilor interdentare greu accesibile sau care necesita un plus de atentie (de exemplu, atunci cand ai sensibilitate sau lucrari dentare). Acumularea placii bacteriene, ca urmare a combinatiei dintre saliva, bacterii si proteinele din gura, duce în timp la depuneri dure (ce poarta numele de tartru) care, la randul lor, pot duce la parodontoza. În mod normal, dentistii recomanda realizarea detartrajului o data la sase luni, însa este posibil, de la caz la caz, ca procedura sa fie repetata de pana la patru ori pe an. Acest lucru este datorat compozitiei si pH-ului salivei fiecarei persoane, precum si gradului de igiena dentara realizata acasa (periaj dupa fiecare masa si folosirea atei dentare). Mai mult, anumite lucruri influenteaza rapiditatea de acumulare a tartrului (de exemplu, înaintarea în varsta, schimbarile hormonale din timpul sarcinii, unele medicamente).

Detartrajul poate fi de doua tipuri, manual si cu ultrasunete. Detartrajul manual este folosit mai rar (si doar pentru spatiile interdentare) deoarece implica folosirea unor instrumente ascutite care pot zgaria smaltul. Detartrajul cu ultrasunete, prin comparatie, actioneaza prin transmiterea unor vibratii. Acestea dizloca tartrul de pe dinte fara a afecta smaltul. Uneori pot aparea dureri, motiv pentru care multi stomatologi apeleaza la anestezie.

Pentru început, detartrajul poate fi efectuat de catre dentist sau de un igienist. Prima etapa, numita chiar detartraj, consta în înlaturarea placii bacteriene (acumularea sa pe termen lung se numeste tartru). În general, dentistii apeleaza la detartraj cu ultrasunete pentru îndepartarea tartrului, resturile interdentare fiind îndepartate ulterior cu ajutorul instrumentelor manuale. A doua etapa implica “lustruirea” dintilor. La acest stadiu, sunt îndepartate petele de pe dinti si sunt netezite micile imperfectiuni care favorizeaza depunerile de placa bacteriana. La final, dintii vor fi curati si stralucitori, lipsiti de tartru.

Este bine totusi sa stii ca procedura de detartraj doar completeaza o igiena dentara adecvata. Lipsa periatului zilnic al dintilor creste frecventa drumurilor la stomatolog. Daca ai dintii predispusi la parodontoza este chiar recomandat sa alegi paste de dinti speciale pentru a reduce din procedurile de detartraj (acestea sunt utile însa foarte rar sunt recomandate mai des de una la sase luni).

Imediat dupa detartraj dintii vor fi mai sensibili, iar pentru 1-2 zile gingia va fi umflata si exista un risc mai mare de sangerari. Exista chiar posibilitatea, daca ai dintii sensibili, sa primesti o prescriptie medicala pentru o apa de gura speciala post-tratament dentar. Daca dentistul crede ca este necesar, va mai fi nevoie sa revii pentru o examinare de rutina pentru ca doctorul sa vada daca gingiile se vindeca normal. În functie de starea de sanatate a dintilor, curatarea post-detartraj poate varia mult. Astfel, daca nu ai boli gingivale sau lucrari dentare, nu vei sesiza sangerari nici în timpul detartrajului si nici dupa, cand te speli pe dinti sau folosesti ata dentara. De cele mai multe ori, poti mentine igiena dentara pe care o aveai înainte de a te prezenta la stomatolog. Este bine sa revii la un control pentru un nou detartraj la sase luni sau un an, în functie de ceea ce recomanda specialistul.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img