Evenimentele din decembrie 1989 m-au găsit elev la Şcoala nr. 1 din Huşi. Eram în vacanţa de iarnă când a început revoluţia anticomunistă din Timişoara, scânteia care avea să conducă la singura schimbare violentă de regim comunist, cu vărsare de sânge, din Europa Centrală şi de Est. Aveam 14 ani când am urmărit la televizor execuţia cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu, chiar în ziua de Crăciun. În România, trecerea de la comunism la capitalism sau „societatea deschisă”, după cum o numea filosoful K.R. Popper, a stat sub semnul „doamnei cu coasa”. Violenţa, vieţile curmate, sângele revoluţiei aveau să marcheze pentru totdeauna traiectoria postcomunistă a ţării noastre.
Schimbarea de regim politic a produs tulburare nu numai în rândul celor mari, preocupaţi de noua organizare politico-administrativă, ci şi printre noi, elevii, care ne pregăteam să dăm admiterea la liceu. Îmi amintesc că majoritatea colegilor mei de la „generală” au optat pentru Liceul „Cuza-Vodă”, iar ceilalţi pentru Liceul Agroindustrial. Dacă până în 1989, cei care dădeau admiterea la „Cuza-Vodă” erau încadraţi, în ordinea mediilor obţinute, la clasele de „mate-fizică”, „electro” şi „mecanică”, generaţia mea a avut de ales între specializările „matematică-fizică”, „fizică-chimie”, „biologie-chimie”, „informatică”, „ştiinţe sociale”, „limbi moderne” şi „sport”. În ceea ce mă priveşte, am optat pentru „mate-fizică”, deoarece această specializare încă se bucura de aura performanţelor trecute. Şi aşa, am ajuns elev în clasa a IX-a „matematică-fizică”, avându-l diriginte pe celebrul profesor de matematică Mihai Balan.
Dacă pentru Bacovia liceul a fost cimitirul tinereţei sale, pentru mine liceul reprezintă una din cele mai frumoase perioade din viaţa mea. Clasa din care am făcut parte a evoluat sub amprenta dirigintelui nostru: strălucit profesor de matematică, vorbitor de franceză şi rusă, ştiutor de latină, maestru de şah, arbitru de fotbal legitimat, personalitate boemă a Huşului. Atmosfera epocii respective şedea sub semnul libertăţii, al liberalizării, uneori dusă la extrem. Pe scurt, am făcut parte dintr-o clasă de „nebuni buni”, cum avea să fim caracterizaţi la „ora festivă”, înainte de absolvirea liceului. Cum uniformele şcolare nu mai erau obligatorii, băieţii au preferat „uniformele” formaţiilor rock, în timp ce colegele noastre erau întotdeauna decente. Am fost campionii giumbuşlucurilor de tot de felul şi boacănelor caracteristice vârstei. Perioada petrecută în Gallapagos, după cum era numit localul vechi al liceului, aflat în renovare în perioada 1990-1994, a fost cea mai „spectaculoasă”. Ca să nu smintesc cititorii mai tineri ai acestor rânduri n-am să intru în detalii. Le păstrez pentru reîntâlnirile cu colegii de promoţie şi cu profesorii noştri. Când o luam pe mirişte, dirigintele nostru ne apostrofa astfel: „măi băieţi, iar vă bateţi cuie-n talpă?!”. Cu toate acestea, ne-am ţinut de carte, conştienţi că trebuie să aducem şi noi obolul la prestigiul claselor de „mate-fizică” de odinioară.
Mi-au plăcut orele de matematică cu dirigintele nostru, nea Mimi, cum îi spuneam noi. Totul se desfăşura în mod spontan, fără caiete de teme, cu demonstraţii la tablă, cu creta-n mână şi cu… o poantă bună. Domnului diriginte îi plăcea să vadă cum ne merge „bibilica”. La fizică, cu profesorul Constantin Neculau, era cam stresant. Dacă te prindea pe picior greşit, îţi picta un trei în catalog. Orele de biologie erau de-a dreptul savuroase, cu profesorul Ghibănescu, al cărui nickname era „Lobello”, care preda într-un ritm alert şi ne asculta cu „zece urechi”, fiind extrem de exigent. Pentru motivare pozitivă, ne dădea câte un zece, ca mai apoi să ne pocnează câte un doi, pentru motivare negativă. Dacă cu vorba bună nu mergea… La chimie era jale, cu excepţia celor orientaţi spre medicină. Profesorul de istorie Vasile Calestru avea un scurt intermezzo la fiecare oră în care evalua cunoştinţele despre istoria Huşului, Revoluţia franceză de la 1789, războaiele lui Napoleon Bonaparte şi, evident, Al doilea război mondial. O consideraţie aparte am pentru doamna prof.dr. Doiniţa Vasiliu cu care am făcut psihologia şi logica – „ştiinţa gândirii corecte şi coerente”. De la domnia sa am învăţat cum să învăţ.
Înainte de 1989, absolvenţii claselor de „mate-fizică” se orientau mai ales spre medicină, politehnică şi ştiinţe exacte. Până în clasa a X-a eram hotărât să urmez medicina, apoi m-am reorientat spre drept, pentru ca în final să susţin examen de admitere la Facultatea de Filosofie – secţia de „sociologie-politologie”. Am avut libertatea de a alege. Nici părinţii, nici profesorii nu mi-au impus traiectorii universitare/profesionale, doar mi-au sugerat una sau alta… În vremea noastră, admiterea la facultate se realiza numai pe baza unui examen de admitere, de regulă, susţinut la două materii. Aceasta nu înseamnă că elevii de ieri erau mai grozavi decât elevii de azi. Fiecare generaţie are luminile şi umbrele ei, aşa este şi în viaţă. Am dorit doar să subliniez un moment dificil în evoluţia oricărui absolvent de liceu din generaţia mea, care dorea să urmeze studii universitare. „După douăzeci de ani”, am avut întâlnirea promoţiei 1994 de la „Cuza-Vodă”. Cu nedisimulată plăcere, aveam să constat că suntem „ok”. Nebunii buni de ieri deveniseră oameni respectabili, cu profesii, familii şi copii. În ceea ce ne priveşte, educaţia primită şi-a atins scopul la „Cuza-Vodă” din Huşi. Je ne regrette rien!
Pe data de 10 octombrie, am fost prezent la Huşi, în sala de şedinţe a Primăriei, pentru o masă rotundă dedicată aniversării Centenarului Liceului „Cuza Vodă”, cu absolvenţi şi profesori de ieri şi de azi. Printre aceştia i-am regăsit pe profesorul de matematică Pogîngeanu, academicianul Constantin Toma, familia de scriitori Lina şi Theodor Codreanu, poetul Ion Gh. Pricop, profesorii Vasile Calestru şi Costin Clit, directoarea liceului Manuela Iacob şi alţi membri ai „şcolii literare de la Huşi”, după cum sună titlul cărţii lansate de prof.univ.dr. Petru Ioan, absolvent al Liceului „Cuza Vodă” din Huşi – promoţia 1965. Tot în această zi frumoasă de octombrie, de această dată la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea”, am participat la lansarea cărţii anterior pomenită, precum şi a lucrării semnată de acelaşi Petru Ioan, „Liceul Cuza Vodă din Huşi: consemnări în prag de Centenar”.
Mâine, 20 octombrie 2018, va fi aniversarea Centenarului Liceului „Cuza Vodă” din Huşi, pentru performanţele sale deosebite fiind înnobilat de ceva vreme cu titulatura de „Colegiu Naţional”. Cu acest prilej, ne vom reuni într-un format extins, absolvenţi de ieri şi de azi, profesori de ieri şi de azi, personalităţi ale Huşului şi din alte părţi, pentru a dezveli bustul domnitorului „Al.I. Cuza”, patronul spiritual al liceului nostru. Se va lansa şi volumul coordonat de profesorul Costin Clit, Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huşi – Centenar (1918-2018), Editura PIM, Iaşi, 2018, în care semnez studiul „Contributori huşeni la dezvoltarea ştiinţelor socio-umane: sociologul Mihai Ralea, psihologul Paul Popescu-Neveanu, logicianul Petru Ioan”.
Cineva spunea că, fără Episcopie şi bisericile sale, fără licee şi şcolile sale, fără parfumul viilor şi pădurilor care-l înconjoară, Huşul ar fi fost un târg oarecare. Adevărat a grăit!
Ciprian Iftimoaei este absolvent al Liceului „Cuza-Vodă” din Huşi”, promoţia 1994. În prezent, este lector asociat doctor la Departamentulde Sociologie şi Asistenţă Socială al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi şi director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi. În perioada 2007-2009, a îndeplinit funcţia publică de prefect al judeţului Vaslui. În calitate de autor a semnat trei cărţi în domeniul ştiinţelor sociale.
