La toate facultatile de stiinte juridice si la toate cursurile de diplomatie, fara exceptie, a fost sustinut principiul conform caruia politica externa este o prelungire a politicii interne. Astazi, o parte cel putin din aceasta axioma nu mai sta in picioare. Generatii intregi am invatat ca suveranitatea unui stat, a oricarui stat, este sacrosanta. Nici acest principiu fundamental nu mai este adevarat in intregime. Si daca pilonii care sustin intregul esafodaj al gandirii moderne incep sa se clatine sau chiar dispar, atunci tot ceea ce stim trebuie reevaluat. Si analizat dintr-o cu totul si cu totul alta perspectiva. Prin urmare, mai este Romania un stat suveran? Mai este politica noastra externa o expresie a politicii interne? Da sau nu?
Este clar – si stiam acest lucru – ca din momentul aderarii la Uniunea Europeana Romania, ca orice alt membru, renunta in mod deliberat la o parte a suveranitatii sale, in beneficiul suveranitatii colective. Care este in principiu echivalentul unei securitatii colective. Acesta fiind beneficiul care compenseaza amputarea de suveranitate. Tocmai de aceea, a trebuit sa ne insusim un IQ comunitar. Sa ne reglam regulile dupa regulile Uniunii Europene. Chiar daca uneori sau chiar de multe ori acest reglaj a fost si inca mai este dureros. Si uneori chiar pagubos. Dar am facut-o. Sa vedem cu ce rezultat.
Intr-un alt plan, integrarea noastra in NATO, care este nu numai o organizatie militara de securitate colectiva ci si o organziatie politica, ce impune abordari comune ale statelor in chestiuni esentiale tinand de politicile externe, mai cu seama de cele vizand securitatea si apararea colectiva, a impus din ce in ce mai multe masuri de politica interna generate de decizii de politica externa. Romania a ajuns sa-si schimbe mai mult politica interna urmand exigentele politicii externe colective decat politica externa, urmand interesul politicilor sale interne. Cu ce ne-am ales? Am castigat sau am pierdut?
Suntem obligati, nu pentru ca am fi cinici, nu pentru ca am fi excesiv de circumspecti si nicidecum fiindca am fi sceptici, sa cantarim rezultatele in raport cu ceea ce am oferit. Si ceea ce implicit am pierdut in alte planuri. Ei bine, pentru a masura aceste rezultate, pozitive sau negative, pentru a pune in balanta pe de-o parte castigul, pe de alta parte pierderea si pentru a trage o concluzie cat de cat rezonabila, este obligatoriu sa raspundem la cele doua capitole abordate unei intrebari esentiale. Iar aceasta intrebare suna asa: am cedat suveranitate nationala in beneficiul unei suveranitati colective sau, cel mai adesea, am facut-o nu in folos comunitar ci spre castigul unor alte state, aflate in postura de lideri europeni? Am inversat raportul dintre politica interna si externa in beneficiul securitatii colective sau asigurata de apartententa noastra la NATO si in general la structurile euroatlantice sau am ajuns sa ne modelam politica interna in functie nu de intersul colectiv, ci in functie de politicile externe si obiectivele acestor politici ale unor state lider?
Cat timp la ambele capitole ne aflam in primul scenariu, lucrurile stau bine si putem trage concluzia ca Romania se afla acolo unde trebuie si ca face finalmente politici in interes national. Dar daca ne aflam in cel de-al doilea scenariu?
Chiar in aceasta saptamana, un lider politic european, care nu este prea bine vazut la Bucuresti si devine aproape indezirabil pentru nucleul dur al Uniunii Europene a tinut un discurs fulminant.Viktor Orban, omul numarul unu al Ungariei, caci despre el este vorba, s-a referit la tendintele europene conform carora culturile diferitelor popoare trebuie sa se contopeasca, sa se estompeze, in numele unui principiu conform caruia, astfel, cultura si spiritualitatea europeana devin mai bogate. Liderul maghiar afirma ca acest lucru este fals. Un fals grosolan. Si ca istoria Europei a dovedit si dovedeste in continuare ca acest continent devine mai puternic si mai bogat doar in masura pastrarii identitatilor nationale. Asadar conform lui Orban, viitorul apartine statelor natiune si nicidecum unei Europe distrugatoare a identitatilor nationale. El leaga aceasta tema de o ingrijorare mai veche a sa privind utilizarea migratiei masive in Europa ca un instrument de stergere a identitatilor culturale si nationale. Si aici vorbeste argumentat despre rolul nefast jucat de miliardarul George Soros, care a construit nu numai in Ungaria ci in toata Europa, dar incepand cu Ungaria, o ampla retea de fundatii, care incurajeaza migratia si stergerea pe orice cale a identitatilor statelor natiune din Europa. Este, afirma Viktor Orban, un proiect extrem de abil de acaparare a Europei, caruia Ungaria i se opune pe toate caile.
Am deschis aceasta paranteza pentru a ma face mai bine inteles atunci cand afirm lucruri asemanatoare si in raport cu viziunea oamenilor politici din Polonia de azi, ori a celor din Slovacia. State mai mult sau mai putin ingrijorate de ceea ce se intampla, in raport cu cele doua teme principale pe care le-am enuntat la inceputul acestei analize, au creat asa numitul Visegrad 8. Opt state din fosta Europa de Est, care pe de-o parte refuza hegemonia Germaniei – o Germanie aflata azi intr-o profunda criza politica – pe de alta parte refuza migratia masiva programata de Angela Merkel si, in fine, in al treilea rand, incearca sa-si edifice inclusiv cu sprijinul Marii Britanii, cu care au incheat un pateneriat stategic, o politica unitara de aparare pe flancul sud-estic al Uniunii Europene. Fireste, cu sprijinul partenerului nostru strategic, Statele Unite ale Americii.
Ce inseamna asta? Ca in planul securitatii colective dar si al integrairi in Uniunea Europeana, Romania are de pierdut daci sta lipita de nucleul dur al Uniunii Europene, care nu va trata acest stat niciodata ca pe un stat suveran ci ca a cincea roata la caruta. Si face bine Romania daca isi concerteaza politiciile, asa cum a inceput sa faca, cu statele de la Visegrad. Asazi Romania face parte din Visegrad 8 si procedeaza bine din perspectiva interesului national.
In ceea ce priveste politica de securitate colectiva, e clar ca trebuie sa facem sacrificii si le si facem, alaturi de partenerii nostri, pentru ca nu putem sa fim doar beneficiari ai securitatii, ci avem obligatia sa generam noi insine securitate.
Dar in nicio directie nu avem dreptul sa cedam din suveranitatea nationala, indiferent cat cedam, decat in schimbul suveranitatii colective. Prin urmare, in niciun caz nu trebuie sa cedam suveranitate si nu trebuie sa ne modelam politica interna dupa politici externe, facand asta in beneficiul unor state, indiferent cum se numesc ele.
Daca invatam lectia de mai sus, ne luam Romania inapoi. Daca nu, e bine sa stim inca de pe acum ca am dat-o pe nimic.
