Mircea Radu scrie si gandeste bine. A facut-o si astazi, adresand Romaniei mesajul unei iubiri neconditionate, dar neimplinite, din partea generatiei de decretei, copii crescuti cu cheia la gat, nostalgici dupa vremea in care simteau c-ar fi putut schimba lumea, dezamagiti ca n-au reusit. CItiti, e atat de adevarat!
”Iti scriu acum, inainte de miezul noptii cand e liniste in toata casa, nu e tipenie de om pe nicaieri si nici troleele nu se mai aud trecand dintr-o parte in alta a strazii si a gandurilor mele. Nu suntem treji la ora asta decat noi doi: tu si eu. As vrea sa-ti vorbesc, Romania mea…
Peste o ora va fi 1 Decembrie si vei fi sarbatorita cu parade la care asista curiosi dar unde, in afara de cei foarte mici, de copiii adusi de bunici sa vada tancuri, elicoptere si uniforme, TAB-uri si caini maior, pare ca nimeni nu se bucura cu adevarat. Dupa defilare e fasole cu ciolan, mancarea ”traditionala” la care se vor inghesui multi dintre fiii si fiicele tale, bucate curat crestinesti acum in Postul Craciunului. Dar dincolo de toate astea, lumea nu e cu toata inima langa tine, nu rade, nu chiuie si nu danseaza pentru ca asa simte, nu te sarbatoreste cu emotie, nu plange de bucurie. Ziua ta pare o sarbatoare fara sentimente si asa e in toti anii de cand te cunosc… Romania mea, spune-mi ai remarcat si tu toate astea?…
Esti tara unde m-am nascut. In care am crescut si am invatat. In care muncesc. Tara unde am iubit si unde locuiesc. Dar esti tu tara in care am sa mor?… E, uite ca asta nu am de unde sa stiu – iti zic nu din considerente religioase (Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal – Evanghelia dupa Matei cap. 24) ci din ratiuni mult mai practice: inca ma mai gandesc….
Apropo de moarte, mi-am intrebat cunoscutii, cei cu care pot vorbi lucruri personale si despre care stiu ca mi-ar raspunde imediat si onest, daca si-ar da viata pentru tine, Romania mea… Stii ce mi-au raspuns?… Ca nu. Nimeni nu ar face-o. Ni-meni… Te ingrijoreaza?… Pe mine nu m-a nelinistit atat raspunsul – la care, oarecum, ma asteptam – cat intrebarea cu care a venit la pachet: de ce as face-o?…
Toti prietenii astia ai mei si eu suntem ”decretei”. Facem parte din generatia aia careia i s-a spus ”cu cheia de gat”, cu televizor alb-negru, cu cozi la paine si ratii la ulei si zahar – eu si-acum beau apa de la chiuveta, cum am fost crescut… Suntem copiii aia ai tai care s-au maturizat brusc in doar cateva zile de decembrie 1989 si care au sperat ani lungi, chinuitori si inutili ca o sa le fie bine aici, la tine in brate. Pe multi dintre ei nu are rost sa ii mai cauti ca au plecat care-ncotro si i-ai pierdut. Definitiv…
De ce ai facut-o? De ce ai facut-o, Romania mea?…
Am bagat capul prin crapatura usii si l-am vazut pe fiul meu cum il strangea de mana, in somn, pe prietenul lui ursul de plus cu care doarme. Am sa-l invat sa nu vaneze iluzii si sa nu isi vanda sufletul. Dar mintea? Mintea poate sa si-o vanda? … Sigur ca da! Chiar daca cei care ar vrea sa i-o cumpere nu sunt fiii tai, Romania mea? Da, inca o data…
Dincolo de noaptea asta in care iti vorbesc e 1 Decembrie… Am sa ma gandesc la tine si am sa iti urez la multi ani, in gand. Asta nu inseamna ca nu te iubesc. Inseamna ca nu mereu reusesc sa te inteleg. Ajuta-ma sa te pricep mai mult de-atat.
Te rog, Romania mea…”, a scris Mircea Radu, pe contul sau de Facebook.
