Autoarea celei mai recente cărţi publicate de Editura Trei, în colecţia „Psihologie practică pentru părinţi”, spune despre Cartea pe care v-aţi fi dorit să o citească părinţii voştri, declarată #1 Sunday Times Bestseller, că nu este o simplă carte de parenting, cu sfaturi despre creşterea copilului.
Psihoterapeuta britanică Philippa Perry acordă cea mai mare importanţă construirii şi îmbunătăţirii relaţiei parentale. „Voi vorbi despre cum poate influenţa comportamentul din timpul sarcinii legătura dintre mamă şi copil şi cum să vă raportaţi la bebeluş, la copil, la adolescent sau chiar la copilul adult, astfel încât relaţia dintre dumneavoastră să îi dea acestuia putere, iar dumneavoastă satisfacţie. Şi, ca rezultat, veţi reuşi să evitaţi războaiele de la sculare, ora mesei, baie şi culcare. Această carte este pentru părinţii care nu numai că îşi iubesc copiii, dar vor să îi şi placă”, spune Perry.
Ultima afirmaţie, deşi la prima vedere pare un paradox, reprezintă în opinia autoarei mai multe realităţi, trăite de fiecare părinte şi expuse în cartea sa într-un cadru bine structurat, pe înţelesul tuturor, cu o perspectivă bună de privit şi aplicat.
Pe de-o parte există iubirea părinţilor pentru copiii lor, în esenţa ei, permanentă şi firească. Pe de altă parte, ea este supusă provocărilor de zi cu zi, printre care se numără presiunile şi aşteptările pe care adulţii le au faţă de ei înşişi în rolul de părinţi. Sau conflictele interioare resimţite în momentele de frustrate, enervare, furie, provocate de diverse comportamente ale celor mai mici sau mai mari. Pentru a le depăşi cu succes, Perry propune înţelegerea câtorva paşi, însoţiţi de exemple din experienţa sa de terapeut şi din cea de părinte:
1. Relaţia părinte-copil.
Ea explică faptul că a creşte un copil nu înseamnă (numai) acţiuni – lucruri pe care părintele le face cu copilul, pentru el sau îl pune pe el să le facă, traduse în educaţia prin învăţare. În primul rând, creşterea copilului porneşte de la relaţia dintre figura parentală şi copil, relaţie care va da celui mic siguranţă şi ulterior putere lui şi copiilor lui. „Dacă am fi plante, acea relaţie ar fi solul. Relaţia susţine, hrăneşte şi permite – sau împiedică – dezvoltarea. (…) Aceasta este o abordare pe termen lung şi nu o colecţie de sugestii şi trucuri. Mă interesează cum ne putem înţelege copiii şi nu cum îi putem manipula”. Însă, pentru a construi o relaţie autentică împreună cu cel mai mic membru al familiei, psihoterapeuta recomandă pasul 2.
