duminică, 28 aprilie, 2024

Veste uriasa privind construirea Autostrazii Iasi – Tg. Mures! Propunerea a fost APROBATA

Distribuie:

Publicat:

In cursul zilei de astazi, Comisia de buget si finante din cadrul Senatului a aprobat propunerea legislativa depusa de deputatul Petru Movila privind aprobarea constructiei autostrazii Iasi – Tg. Mures. 

„Proiectul l-am depus in luna mai a acestui an si a avut o sustinere masiva din partea parlamentarilor, inclusiv a celor din Targu-Mures. Ma bucur ca, in sfarsit, s-a facut un pas concret in vederea realizarii acestui obiectiv, atat de necesar pentru judetul Iasi si pentru zona Moldovei. Continuam cu masurile de sustinere a acestuia si speram la un vot favorabil si in Camera Deputatilor. Acest proiect va fi readus si in atentia membrilor Guvernului care vor fi prezenti la Iasi la sfarsitul lunii noiembrie pentru celebrarea Centenarului. Multumesc domnului senator Victorel Lupu pentru sustinerea proiectului in cadrul comisiei din Senat”, a declarat deputatul Petru Movila.

Proiectul initiat de deputatul iesean readuce in atentie faptul ca anul acesta s-au implinit zece ani de cand iesenilor si locuitorilor din Regiunea de Nord-Est li se tot promite construirea Autostrazii Iasi – Tg. Mures. Tot in aceasta perioada se aniverseaza si  centenarul “Iasi – Capitala Regatului Romaniei 1916-1918 si Oras al Marii Uniri”. 

Avand toate argumentele necesare din punct de vedere istoric sustinute de faptul ca Moldova este cea mai subdezvoltata regiune a Romaniei, cu un PIB pe cap de locuitor cu aproximativ 40% mai mic decat media nationala, Autostrada Iasi – Tg. Mures isi justifica fara niciun dubiu necesitatea si oportunitatea. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img