joi, 16 mai, 2024

Negociatorii sefi ai Brexitului european vor particila la cina premierului britanic cu Ursula von der Leyen

Distribuie:

Publicat:

 

Negociatorii şefi ai Brexitului european Michel Barnier şi britanic David Frost urmează să participe la cina de miercuri seara a lui Boris Johnson cu Ursula von der Leyen, care urmează să încerce să evite o ieşire dezordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 1 ianuarie, a anunţat miercuri Guvermul britanic, relatează Reuters, potrivit news.ro.

Cu trei săptămâni înainte ca regatul să părsească efectiv Uniunea şi cu o zi înaintea unui summit european în care Brexitul este unul dintre principalele subiecte, premierul britanic şi preşedinta germană a Comisiei Europene (CE) urmează să examineze cele trei dosare în care negocierile sunt blocate – de trei săptămâni -, şi anume, concurenţa, litigiile şi pescuitul.

”Premierul (britanic Boris Johnson) va spune în mod clar, în această (miercuri) seară, că nu poate accepta nimic care să dăuneze capacităţii noastre de a ne controla legile şi de a controla apele britanice. El îi va spune în mod clar acest lucru lui Von der Leyen şi va vedea care-i va fi răspunsul”, a subliniat purtătoarea de cuvânt a lui Boris Johnson Allegra Stratton.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img