luni, 29 aprilie, 2024

Tigarete de contrabanda, descoperite in cutii cu fructe la Vama Albita

Distribuie:

Publicat:

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit bunuri accizabile (ţigări şi băuturi alcoolice) în valoare de peste 3.000 de lei, nedeclarate şi ascunse în cutii de fructe, în vederea introducerii lor în mod ilegal în ţară.

În data de 02 februarie, în jurul orei 22.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  un tânăr cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 26 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes, cu destinaţia Anglia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în cutii cu fructe, 2.000 de ţigarete (100 de pachete de ţigări) şi 61 litri de băuturi alcoolice, de provenienţă duty-free.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii întregii cantităţi de bunuri  descoperite, în valoare totală de 3.025 lei şi sancţionarea contravenţională a tânărului cu amendă în valoare de 10.000 lei.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img