luni, 6 mai, 2024

Ce ne mai PLACE ȘAORMA! România e CODAȘA UE la consum de fructe și legume

Distribuie:

Publicat:

În 2019, 1 din 3 persoane din Uniunea Europeană a raportat că nu consumă zilnic niciun fruct sau legume. Dintre statele membre ale UE, cel mai mare consum zilnic a fost raportat în Irlanda. Cel mai mic consum a fost în România. În 2019, 1 din 3 persoane din Uniunea Europeană a raportat că nu consumă zilnic niciun fruct sau legumă şi doar 12% din populaţie a consumat zilnic cele 5 sau mai multe porţii recomandate. În medie, peste jumătate din populaţia Uniunii a declarat că mănâncă între 1 şi 4 porţii de fructe şi legume pe zi, relatează Aleph News.

Cel mai mic consum zilnic a fost în România, unde doar 2% din populaţie a consumat cel puţin 5 porţii de fructe şi legume. România este urmată de Bulgaria şi Slovenia (ambele 5%) şi Austria (6%). Dintre statele membre ale UE, cel mai mare consum zilnic de 5 porţii sau mai mult a fost raportat în Irlanda (33% din populaţie), Ţările de Jos (30%), Danemarca (23%) şi Franţa (20%).

În întreaga UE, femeile stau mai bine la acest capitol. În medie, 58% dintre femei au raportat că au mâncat 1 până la 4 porţii, comparativ cu 51% pentru bărbaţi. Acelaşi lucru a fost valabil şi pentru un consum zilnic de 5 porţii sau mai mult (15% faţă de 10%). Sondajul a arătat, de asemenea, că mai mulţi bărbaţi decât femei au raportat că au sărit cu totul peste consumul de fructe şi legume (39% faţă de 27%), conform raportului Eurostat.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img