luni, 6 mai, 2024

Privarea de somn ne face sa luam decizii proaste

Distribuie:

Publicat:

E final de an si bilantul arata ca mai avem cate ceva de facut pentru a fi persoane cu adevarat fericite si sanatoase. E firesc, pentru ca mereu mai putem face cate ceva. Sa presupunem  ca avem o stare de sanatate satisfacatoare si nu fumam. Putem face ceva pentru ca lucrurile sa arate mai bine? Expertii consultati de bbc.com spun ca e loc si de mai bine. Ce au acestia in vedere? Pai, in primul rand, este simplu sa ne concentram doar pe sanatatea fizica. Dar, potrivit dr. Nadine Sammy, profesor asociat pentru sanatate si sport la Universitatea Exeter, este de parere ca, totodata, ar trebui sa ne concentram si pe sanatatea mintala si autocontrol. Constientizand starea de dispozitie, emotiile si ce le determina, putem imbunatati pas cu pas starea noastra de bine atat din punct de vedere fizic, cat si psihic. „Intelegand-ne sentimentele, motivatiile si comportamentul putem deveni mai apti in a face alegerile care ni se potrivesc“, potrivit specialistului mai sus citat. O mai buna autocunoastere ne permite sa ne valorificam punctele forte si sa lucram la cele slabe, astfel incat sa devenim cea mai buna varianta a noastra“.

Somnul conteaza. Cat de putin, daca suntem privati de odihna, sa zicem cinci ore de somn pe noapte in loc de sapte – acest lucru poate afecta functiile cognitive, inclusiv luarea deciziilor, potrivit dr. Gavin Buckingham, conferentiar in sport si stiintele sanatatii la Universitatea Exeter.

Adopta un catel. Mersul la sala, exercitiile pilates sau alergarea de dimineata sunt cateva lucruri care ne vin in minte atunci cand ne gandim sa devenim mai activi fizic. Dar mersul la sala se potriveste doar unora dintre noi. Cei mai multi ajungem sa renuntam dupa o luna sau doua, explica dr. Rhys Thatcher, conferentiar, expert in fiziologie la Universtatea Aberystwyth. Specialistul recomanda gasirea unor metode potrivite de a incorpora exercitiile in rutina zilnica. Şi sunt o gramada de astfel de metode, potrivit acestuia, de la ocolirea scarilor rulante si a lifturilor la locul de munca, si pana la parcarea automobilului ceva mai departe de supermarket atunci cand mergem la cumparaturi sau de locuinta. „Insa, exista beneficii particulare atunci cand adopti un catel“, mai spune specialistul. Daca vrei sa te asiguri ca vei face cel putin 30 de minute de miscare de doua ori pe zi, atunci aceasta este solutia, ca sa nu mai punem la socoteala si beneficiile emotionale ale unui astfel de gest“.

Cele 30 de portii pe saptamana. Am auzit cu totii de cele 5 portii de fructe si legume pe care ar trebui sa le consumam in fiecare zi. Dar, potrivit dr. Megan Rossi, cercetator asociat in stiintele nutritiei la King's College din Londra, nu este doar o chestiune de cantitate, ci si de diversitate. Potrivit acesteia, ar fi util sa optam pentru 30 de alimente din aceste categorii in fiecare saptamana pentru a imbunatati sanatatea sistemului digestiv, stiut fiind ca microbiomul are un rol, decisiv in starea de sanatate generala. Alergiile, obezitatea, sindromul intestinului iritabil, maladia Parkinson si chiar si depresia sunt boli care au legatura cu bacteriile tubului digestiv.

Mai mult zambet. Dupa excesele obisnuite de sarbatori, multi dintre noi ne luptam cu kilogramele in plus si ne propunem sa mergem mai des la sala. Insa, problema cu tintele arbitrale de tipul acesta e ca sunt greu de atins, iar esecul ne poate demoraliza, potrivit dr. James Gill, cercetator la Warwick Medical School. Specialistul recomanda concentrarea pe incercarea de a fi mai fericiti. Cum putem face asta? Optand pentru acele schimbari care ne fac sa zambim mai des. Şi, in acelasi timp, identificand acele lucruri care ne fac nefericiti si pe care ar trebui sa incercam sa le schimbam. sursa: adevarul.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img