joi, 16 mai, 2024

Scade vârsta de votare. De la câți ani pot participa tinerii la alegerile locale și europarlamentare

Distribuie:

Publicat:

În cursul zilei de azi, senatul a adoptat propunerea legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare, respectiv de la 18 ani la 16 ani. Guvernul consideră că propunerea încalcă prevederile Constituției.

Senatul României a adoptat, în cursul zile de azi, o propunere legislativă care vizează reducerea vârstei minime de la care tinerii pot vota la alegerile locale şi europarlamentare. Dacă până acum puteau vota numai cei cu vârsta de 18 ani, este posibi ca, pe viitor, vârsta de votare să scadă la 16 ani. Guvernul consideră că propunerea încalcă prevederile Constituției.

Scade vârsta de votare

Astăzi, în ședința Senatului a fost citită în plen nota de adoptare tacită a propunerii legislative potrivit căreia românii ar putea vota de la 16 ani la alegerile locale și europarlamentare.

Proiectul urmează să fie dezbătut și de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, scrie antena3.ro.

Aceasta modifică Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, astfel încât ”au dreptul de a alege cetăţenii români care au împlinit vârsta de 16 ani, inclusiv cei care împlinesc această vârstă în ziua alegerilor”. Totodată, se propune modificarea art. 5 alin. (5) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, astfel încât ”cetăţenii români care au vârsta de 16 ani, împliniţi până în ziua de referinţă inclusiv, au dreptul de a alege membri din România în Parlamentul European”, scrie aceeași sursă menționată anterior.

Țările din UE le permit tinerilor cu vârsta sub 18 ani să voteze la alegeri

Până acum doar Austria (prima!), urmată de Malta și Belgia acordă dreptul tinerilor de 16 și 17 ani să voteze la alegerile pentru Parlamentul European. Doar Austria și Grecia le permit tinerilor de 17 ani să voteze și la alegerile naționale. Alegerile de la diferite niveluri (local, regional și național) respectă reguli electorale diferite.

De-a lungul timpului, vârsta de vot a tot scăzut. UE dorește ca tinerii să fie implicați cât mai mult posibil în alegeri. În martie 2022, Parlamentul European a ajuns la un compromis privind alegerile europene, care prevede reducerea vârstei de vot la 16 ani pentru toate statele membre ale UE, cu excepția cazului în care acestea decid altfel.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img