duminică, 12 mai, 2024

In pofida incertitudinii legate de COVID-19 Lituania si Republica Ceha vor organiza alegeri in octombrie

Distribuie:

Publicat:

Lituania şi Republica Cehă au anunţat joi că alegerile prevăzute pentru luna octombrie se vor desfăşura conform calendarului stabilit iniţial, în pofida incertitudinii legate de evoluţia pandemiei de COVID-19, relatează dpa, citată de Agerpres.

Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a menţionat că ţara baltică va organiza alegeri parlamentare pe 13 octombrie, adăugând că nu crede că actuala criză cauzată de noul coronavirus va reprezenta o problemă în termeni de mers la vot.

''Campania electorală va începe într-o manieră neobişnuită – sub restricţii stricte privind mitingurile şi evenimentele. Restul sezonului electoral va depine de modul în care noi toţi reuşim să împiedicăm răspândirea coronavirusului'', a subliniat Nauseda.

Aproximativ 2,5 lituanieni cu drept de vot îi vor alege pe cei 141 de membri ai parlamentului unicameral de la Vilnius.

Mandatul deputaţilor lituanieni este de patru ani. În cele 71 circumscripţii electorale este ales direct câte un deputat, iar celelalte 70 de locuri sunt distribuite proporţional cu voturile obţinute la nivel naţional de fiecare partid politic, pragul electoral fiind de 5%.

În Lituania, votul este universal şi obligatoriu pentru toţi cetăţenii care au împlinit vârsta de 18 ani.

La rândul său, preşedintele ceh Milos Zaman a declarat că alegerile regionale şi cele parţiale pentru Senat vor avea loc pe 2 şi 3 octombrie.

Electoratul ceh va alege membrii parlamentelor locale în cele 13 regiuni din Cehia, precum şi o treime dintre cei 81 de membri ai Senatului Republicii Cehe.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img