vineri, 3 mai, 2024

Probleme pentru actorul care l-a interpretat pe John Snow. Vezi ce a patit

Distribuie:

Publicat:

Actorul englez Kit Harington se afla sub tratament dupa incheierea serialului „Game of Thrones” in care a jucat rolul principal, a transmis reprezentatul lui. Intr-un comunicat citat de Reuters se arata: „Kit a decis sa foloseasca aceasta pauza din programul lui ca ocazie de a petrece un timp intr-un centru de sanatate pentru a-si rezolva cateva probleme personale”.

Nu au fost date detalii legat de natura problemelor cu care se confrunta Harington, insa presa americana a scris ca el a fost afectat de finalul show-ului de televiziune, fiind tratat contra stresului, epuizarii si consumului de alcool. Page Six a scris ca el s-a internat intr-o clinica americana cu cateva saptamani inainte de finalul serialului, pe 19 mai.

Ultimul episod al „Game of Thrones” a fost urmarit de peste 19,3 milioane de americani. In varsta de 32 de ani, Harington a devenit cunoscut la nivel mondial gratie rolului Jon Snow din serialul HBO. Harington, care s-a casatorit in 2018 cu actrita Rose Leslie, colega de platou, a declarat pentru Variety la inceputul acestui an ca i-a fost greu sa se obisnuiasca cu celebritatea si atentia primita in urma serialului, gasind-o „terifianta”.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img