luni, 20 mai, 2024

Volkswagen va solicita Spaniei mai multe fonduri pentru a face noi investiţii în vehicule electrice

Distribuie:

Publicat:

Volkswagen va trimite o nouă solicitare Spaniei pentru fonduri europene, deoarece analizează dacă va produce acolo încă un model electric, a declarat Wayne Griffiths, preşedintele – director general al SEAT, subsidiara spaniolă a Volkswagen, pentru Reuters.

Decizia privind producţia nu va depinde doar de alocarea finanţării, ci şi de viabilitatea proiectului, comparativ cu celelalte derulate de Volkswagen în alte regiuni, de sincronizare şi de alţi factori, a explicat Wayne Griffiths.

Deja Volkswagen a decis să înceapă producţia de vehicule electrice la fabrica SEAT din Catalonia în 2025 şi aproximativ în aceeaşi perioadă la facilitatea VW de la Navarra. De asemenea, grupul german va construi o fabrică de baterii folosind fonduri din programul spaniol PERTE, alcătuit în principal din ajutor UE pentru atenuarea efectelor pandemiei, informează Agerpres.

În 2022, Volkswagen a beneficiat de fonduri de 397 milioane de euro din PERTE. Din bugetul total al programului, au fost alocate fonduri în valoare de 30% până acum, iar investiţiile trebuie să înceapă până în 2025.

Spania va lansa un al doilea program PERTE, mai flexibil, care va permite investiţii până în 2028, şi o schemă paralelă de ajutor, mai simplă, a anunţat marţi ministrul Industriei, Reyes Maroto.

Griffiths a declarat pentru Reuters că fondurile PERTE primite până acum de Volkswagen "sunt departe de aşteptări", dar viitoarele programe "oferă multiple oportunităţi".

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img