sâmbătă, 11 mai, 2024

Cele mai cunoscute scene cu poker din istoria filmelor

Distribuie:

Publicat:

Scenele din timpul jocurilor de poker reprezintă momente speciale în multe filme, mai ales că acesta este un hobby pe care îl au foarte mulți actori. Nume precum Ben Affleck, Matt Damon, Brad Pitt și Leonardo DiCaprio au o pasiune reală pentru acest joc îndrăgit de milioane de oameni.

Având în vedere pasiunea pentru acest joc, e cumva de înțeles motivul pentru care anumite scene din timpul partidelor de poker au rămas memorabile.

Așadar, iată care sunt cele mai tari momente cu scene de poker din istoria filmelor:

1. Rounders – Mulți oameni au recunoscut că au început să iubească jocul de poker după ce au văzut acest film. Este o producție care reușește să îi introducă pe oameni în tainele acestui joc, fiind considerat unul dintre cele mai bune filme despre poker din istorie. Din distribuție fac parte trei actori de top, Matt Damon, Edward Norton și John Malkovich. De altfel, Matt Damon a dezvăluit că a început să iubească pokerul după ce a avut acest rol în filmul din 1998. De atunci, el a început să practice jocul atât alături de prieteni, dar este pasionat și de poker online. Iar una dintre scenele memorabile este cea în care Matt Damon, care a interpretat personajul Mike McDermott, a disputat o partidă extraordinară de Texas Hold'Em cu Teddy KGB (interpretat de John Malkovich). A fost un joc extraordinar, care pe mulți oameni i-a captivat.

2. Ocean's Eleven – Filmul lansat în 2001 a avut o distribuție de top, din care au făcut parte Brad Pitt, George Clooney, Matt Damon, Andy Garcia și Julia Roberts. Un film cu un scenariu de excepție, în care se pune la cale un jaf de proporții. La un moment dat, privitorii au avut ocazia să îi urmărească pe Brad Pitt și George Clooney cum joacă poker. Ocean's Eleven este per total un film de top, care s-a bucurat de un succes impresionant la box office. Astfel, încasările sale au fost de peste 450 de milioane de dolari, la un buget de 85 de milioane de dolari. Iar nota pe IMDB este de 7.7. După producția din 2001 au mai fost lansate filmele Ocean's Twelve (2004) și Ocean's Thirtheen (2007), dar și spin-off-ul Ocean's 8 (2018). Toate au avut un succes comercial important.

3. The Sting – Acest film este considerat un clasic din 1973, din distribuția căruia au făcut parte Paul Newman, Robert Redford și Robert Shaw. Acțiunea din film se produce în septembrie 1936. Robert Shaw interpretează rolul unui cap al mafiei, în timp ce Paul Newman și Robert Redford încearcă să se infiltreze în această structură pentru a-l putea prinde. Astfel, în timpul unei călătorii cu trenul, cei trei au jucat poker și toată lumea a încercat să trișeze, acțiunea fiind una electrizantă. The Sting s-a bucurat și de un succes comercial semnificativ, ținând cont că a avut încasări de aproximativ 160 de milioane de dolari, la un buget de doar 5.5 milioane de dolari.

4. Lock, Stock and Two Smoking Barrels – Este o comedie britanică lansată în 1998, care are mult umor autentic. Din distribuție fac parte Jason Flemyng, Dexter Fletcher, Jason Statham, Nick Moran, Vinnie Jones și Sting. Bugetul a fost foarte mic, de doar 1.35 de milioane de dolari, iar încasările au depășit 28 de milioane de dolari. Din acest film a rămas în memoria multora o partidă de poker între principalii protagoniști, redată excelent de regizorul Guy Ritchie, având în vedere că s-a putut simți cum tensiunea plutește în aer.

5. House of Games – Chiar dacă filmul lansat în 1987 nu este foarte cunoscut publicului, în House of Games a putut fi văzută o scenă de poker excelentă. Astfel, Conman Mike (interpretat de Joe Mategna), l-a invitat pe psihiatrul său Dr. Ford (interpretat de Lindse Crouse) la o partidă de poker. Scopul a fost de a învăța să citească limbajul corporal al adversarului și să recunoască bluff-urile. Chiar dacă House of Games nu a avut un succes comercial uriaș, cu încasări totale de 2.6 milioane de dolari, scena aceasta rămâne una definitorie pentru film.

6. Casino Royale – În producția din seria James Bond, lansată în 2006, Daniel Craig joacă poker cu bancherul terorist Le Chiffre, într-o partidă de excepție în care miza este uriașă: 115 milioane de dolari. Filmul are nota 8.0 pe IMDB și s-a bucurat de un succes comercial uriaș, încasările fiind de peste 616 milioane de dolari, la un buget de 150 de milioane de dolari. În plus, Casino Royale este un film de acțiune pe care oricine merită să îl vadă măcar o dată în viață.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img