joi, 2 mai, 2024

Conducatori de vehicule fara premise de conducere corespunzatoare, depistati la controlul de frontiera

Distribuie:

Publicat:

Politistii de frontiera din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albita efectueaza cercetari in privinta a trei barbati care au fost depistati conducand ansambluri de vehicule, desi permisele de conducere valabil detinute nu le dadeau dreptul.

La sfarsitul saptamanii trecute, in Punctul de Trecere a Frontierei Albita, s-au prezentat pentru efectuarea formalitatilor de control, pentru a iesi din tara, trei barbati cu cetatenie romana si R. Moldova, cu varste cuprinse intre 24 si 28 de ani, care conduceau ansambluri de vehicule formate din microbuze si remorci, inmatriculate in R. Moldova.

"La controlul de frontiera, in urma verificarilor specifice efectuate, colegii nostri au constatat ca cei trei conducatori auto nu detin premise de conducere valabile pentru categoria „E”, necesare pentru a putea conduce vehiculele in cauza.Politistii de frontiera efectueaza cercetari, in toate cele trei cauze sub aspectul savarsirii infractiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de catre o persoana al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmand a fi dispuse masurile legale care se impun." declara Irina Mirica din cadrul S.T.P.F. Vaslui

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img