joi, 30 mai, 2024

Episcopul Husilor la Solesti : „Într-o lume agresivă și mândră, care pune întotdeauna egoul pe primul plan, chiar avem nevoie de exemplul Sfântului Nicolae”

Distribuie:

Publicat:

În după-amiaza zilei de vineri, 5 aprilie 2024, la ora 17.00, Părintele Episcop Ignatie a întâmpinat, în Parohia Solești, sfintele moaște (mâna dreaptă) și icoana Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.

Sfintele moaște au fost aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din București.

Ierarhul Hușilor a oficiat apoi Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Lucian Veleșcu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre profilul spiritual al Sfântului Nicolae, insistând asupra caracteristicii acestuia de a fi model al blândeții:

«Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre» (Matei 11, 29)

Aflându-ne în prezenţa Sfântului Ierarh Nicolae, am găsit că este foarte potrivit să reflectăm asupra personalităţii spirituale a acestuia.

Experienţa noastră ne învaţă că atunci când stăm în preajma unui om pe care îl iubim, în mod inevitabil preluăm ceva din trăsăturile acestuia, devenim „după chipul și asemănarea celui pe care îl iubim”. Are loc un transfer de conţinut sufletesc, dinspre cel pe care îl iubim, în noi, cei care iubim acea persoană.

În aceeași ipostază ne aflăm și noi, cei care participăm la Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite – ne aflăm în preajma Sfântului Ierarh Nicolae, pe care Biserica l-a descris în mod succint în troparul dedicat lui, numindu-l „îndreptar credinţei și chip (icoană) blândeţii”. Acestea sunt două din multele trăsături duhovnicești ale acestui sfânt, foarte iubit de către ortodocși.

„Îndreptar credinţei” – adică cel care este model de credinţă, de trăire a credinţei în Hristos și de apărare a acesteia, atunci când unii își propun să o deformeze.

„Icoană (chip) a blândeţii” – trăsătură care nu înseamnă numai a fi un om calm, un om așezat, cu o anumită liniște sufletească. Sensul cuvântului din limba greacă ne spune că blândeţea cu care este descris Sfântul Ierarh Nicolae înseamnă mai ales delicateţe, nobleţe și foarte multă gingășie.

Sfântul Ierarh Nicolae ne este pus spre a-l cinsti și a-l urma ca cel care a știut să-și trăiască credinţa, să o trateze cu maximă responsabilitate și să și-o asume în viaţa sa, să devină carnea și sângele său, să o metabolizeze. 

Cu alte cuvinte, Sfântul Ierarh Nicolae a înţeles că a fi credincios nu înseamnă o simplă adeziune intelectuală (ideologică), ci înseamnă trăire, asumare, făptuire, iar nu teorie.

Din păcate, pentru mulţi dintre noi, credinţa este o pură teorie, și facem lucrurile în mod formal, superficial, fără ca tot ceea ce ţine de conţinutul credinţei să devină viaţă pentru noi.

Cât de convingător este cineva care și trăiește ceea ce spune, și nu se rezumă doar la cuvinte goale, lipsite de conţinutul faptei? 

Când un om trăiește liniștea în sufletul său, e suficient numai să stăm în preajma lui și deja ne liniștim. Nu avem nevoie de cuvinte, nu e nevoie să ne vorbească ceva, sau să ne împărtășească o teorie despre ceea ce înseamnă liniștea. Ne este suficientă prezenţa sa, pentru că aceasta schimbă ceva în viaţa noastră, fără să ne vorbească. Vrem să stăm în preajma unui astfel de om.

La fel, un om credincios, nu face caz de credinţa lui, vorbește foarte puţin. Îi vedem doar faptele, care dau mărturie – este ca un pom, ale cărui roade le vedem. Degeaba un pom este foarte bine împodobit cu frunze, dar fără rod – nu ne mulţumește. Omul credincios este cel care are și roade.

Sfântul Ierarh Nicolae a dat dovadă de roade în credinţă, și a fost foarte bun, blând și delicat (gingaș). Într-o lume agresivă și mândră, care pune întotdeauna egoul pe primul plan, chiar avem nevoie, din când în când, de exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, cel care a întrupat cuvântul lui Hristos care ne spune: «Învăţaţi de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima».

Cât de drag ne este un om „finuţ”, elegant, manierat, cu bun-simţ, care nu intră cu bocancii în sufletul nostru, să ne desfiinţeze. 

Omul blând rămâne impasibil în faţa răutăţii, nu se mișcă, nu devine rău și nu răspunde răului cu rău. Nerăspunzând răului cu rău, cei care fac rău îl cred naiv. Dar nu este așa, ci este un om delicat, aristocrat din punct de vedere spiritual – nu se coboară în mocirlă, rămâne departe de ea, oricât de mult ar încerca cineva să arunce cu aceasta în el.

Preasfinția Sa a adus în atenție câteva din trăsăturile de caracter ale Doamnei Elena Cuza, subliniind grija manifestată față de cei sărmani:

Comemorăm o mare filantroapă, un suflet care a iubit foarte mult sărmanii– așa cum Sfântul Ierarh Nicolae i-a iubit pe cei săraci – Doamna Elena Cuza.

Acum 115 ani, pe 2 aprilie 1909, se stingea din lumea aceasta cea care a trăit în modestie, cu smerenie și iubire faţă de oamenii sărmani. Crezul ei l-am găsit într-un text de o frumuseţe rară, pe care m-aș bucura ca oamenii politici ai vremii de astăzi să și-l asume.

Ea a fost prima doamnă a ţării, soţia marelui domnitor Alexandru Ioan Cuza. Cu toate acestea, viaţa ei s-a consumat pentru patria pe care o iubea, dar și pentru orfanii și săracii care aveau nevoie de ajutorul ei.

Cei care i-aţi citit biografia, aţi putut constata că nu a avut o viaţă ușoară. Inclusiv viaţa de familie a fost una foarte dureroasă pentru Doamna Elena Cuza, prima doamnă a ţării. În pofida unei vieţi cu greutăţile ei, ea a avut un deziderat foarte frumos.

Preasfinţia Sa a citat cuvintele Doamnei Elena Cuza, cea care a copilărit în Solești și își odihnește sufletul aici, în locurile copilăriei:

„Dacă viaţa lungă ce am dus-o este o pedeapsă pentru ingratitudinea unora, am cel puţin mângâierea sufletească de a fi ajutat pe atâţia nevoiași săraci. Aș voi să trăiesc cât de mult, nu de dragul vieţii – ce frumos spune! –, ci ca să ajut pe nevoiașii care, altfel, ar rămâne fără sprijinul de toate zilele.”

Doamna Elena Cuza a înfiinţat foarte multe spitale, aziluri, orfelinate, și avea grijă de copiii sărmani. Este prima, din istoria ţării noastre, care a iniţiat o acţiune umanitară de mare anvergură, în data de 29 iulie 1862, când a fost pusă piatra de temelie a azilului care i-a purtat numele – „Elena Cuza Doamna”.

Sfârșitul vieţii ei l-a trăit la Piatra Neamţ, și avea o zi pe săptămână, în care aștepta sărmanii și săracii la casa ei, cărora le dădea bani. Avea un salariu de 120 mii de lei, la vremea respectivă, din care reţinea 20 mii de lei pentru cheltuielile curente și pentru săraci, iar restul, de 100 mii de lei, erau donaţi pentru spitale, aziluri și orfelinate – toate aceste lucruri făcute cu smerenie, în modestie, nu cu mândrie, cum se mai laudă unii politicieni de astăzi, care vor să arate și să filmeze că își dau salariile. Această laudă nu are valoare morală.

Milostenia are valoare morală atunci când este făcută în taină, în modestie, sau, așa cum spune Domnul Hristos: „să nu știe stânga ce face dreapta”. Nu să ne mândrim, să ne împăunăm sau să căutăm capital electoral când îi ajutăm pe cei sărmani. Nu trebuie să o facem nici măcar cu conștiinţa că le facem un bine celor nevoiași, ci că ne facem nouă înșine (sufletului nostru) bine.

Eu am întâlnit pe cineva cu un suflet așa de nobil, încât, atunci când făcea milostenie și ajuta pe cineva sărman, el îi mulţumea sărmanului. Nu aștepta ca sărmanul cel necăjit să-i mulţumească pentru că l-a ajutat, ci el îi mulţumea, spunându-i: „Tu mi-ai dat o șansă extraordinară să fac o faptă bună. Eu trebuie să-ţi mulţumesc ţie, celui sărman și nevoiaș, nu tu să-mi mulţumești mie că te-am ajutat.”.

Mai găsim oameni de felul acesta? Domnul îi știe.

De aceea, prezenţa Sfântului Ierarh Nicolae nu este deloc întâmplătoare aici, pe locul unde a copilărit Doamna Elena Cuza.

Dacă vom pleca acasă gândindu-ne că Sfântul Ierarh Nicolae și-a trăit credinţa, și-a asumat-o, a metabolizat-o în viaţa lui și nu a fost o teorie pentru el, dacă ne vom gândi și ne vom propune, mai ales atunci când suntem mânioși – sau, într-o exprimare mai populară, când ni se urcă sângele la cap –, să fim blânzi, delicaţi și cu nobleţe, atunci nu am venit degeaba aici, și Sfântul Ierarh Nicolae nu a făcut în zadar drumul de la București – prin bunăvoinţa și binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și prin osteneala (jertfa) și dragostea părintelui Emil Cărămizaru de la Parohia „Sfântul Gheorghe Nou” din București.

Iar de la Doamna Elena Cuza să învăţăm să-i iubim pe sărmani și să facem toate acestea în deplină modestie.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie a oferit, în semn de apreciere pentru sprijinul adus comunității parohiale și pentru susținerea valorilor creștine, domnului Ioan Bendei, consultant și acționar al societății RCS RDS, fiu al localității Solești, Crucea eparhială „Episcopul Grigorie Leu” pentru mireni – cea mai înaltă distincție a Episcopiei Hușilor.

De asemenea, Preasfinția Sa a făcut un apel public pentru restaurarea bisericii ctitorită de familia Elenei Cuza și a Conacului Rosetti-Solescu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img