Cunoscuta drept „boala saracului”, tuberculoza face ravagii in judetul Vaslui. De la inceputul acestui an, in evidentele Directiei de Sanatate Publica au fost inregistrate 180 de cazuri noi.
Cu toate ca s-a inregistrat o scadere in randul bolnavilor de TBC din judetul Vaslui fata de primele 6 luni ale anului trecut, numarul celor care sufera de aceasta boala ramane unul extrem de ridicat, situand judetul nostru printre cele fruntase cu cei mai multi bolnavi de tuberculoza.
Tuberculoza continua sa faca zeci de victime printre vasluieni. Potrivit statisticilor intocmite de Directia de Sanatate Publica (DSP) Vaslui, in primul semestru al acestui an au fost inregistrate 180 de cazuri noi, mai putine cu 6,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut. In total, in acest moment, sunt luati in evidenta un numar de 324 de vasluieni care sufera de asa zisa boala a saraciei. Dintre acestia, doua treimi, adica 219 cazuri sunt din mediul rural, acolo unde cei mai multi dintre oameni isi duc traiul de pe o zi pe alta. Mai mult, au fost inregistrate si 11 cazuri noi in randul copiilor cu varsta de pana la 15 ani.
TBC-ul este o boala infectioasa si foarte contagioasa. Bacilul care o provoaca se transmite pe cale aeriana. Un bolnav care nu se trateaza poate infecta 10-15 persoane pe an, doar tusind langa acestea. Simptomele tuberculozei sunt: tusea persistenta, care dureaza mai mult de doua-trei saptamani, febra, transpiretiile nocturne, apetitul scazut, pierderea in greutate si tusea cu sange.
Sursa: adevarul.ro